miercuri, martie 25, 2026
16.8 C
București

GREVĂ în sistemul medical din România! Medicii și angajații din domeniul medical ies astăzi în stradă să protesteze. Lista cerințelor

Medicii și anagajații din domeniul medical ies astăzi, 25 ianuarie 2023, în stradă și amenintî cu greva generală, în cazul în care nu le sunt majorate salariile tuturor angajaților din sănătate și asistență socială.

Preşedintele Sanitas, Leonard Bărăscu, a oferit mai multe detalii despre grevă.

„Urmează lucruri deosebit de importante pentru noi ca salariaţi şi ca sindicate, dar cred că şi pentru pacienţii noştri. Am ajuns undeva cuţitul la os. Bine că s-a terminat pandemia şi într-un sistem ca ăsta prost întreţinut printre altele, apropo de ce se întâmplă în spitalele din ţară.

Citeste si…

Şi nu în ultimul rând sunt finanţaţi şi cu un număr foarte mic de persoană care şi ăla este chinuit şi minţit la momentul acesta. Ne-am propus că aşa cum toată lumea, nu ştiu dacă trebuie să ţinem un medic sau un asistent medical ca să fie premierul României să facă ordine pentru toţi.

Pentru că mai nou văd că dacă eşti poliţist dai la poliţişti, dacă ai lucrat în armată şi eşti general ca şi domnul premier Ciucă trebuie să dai numai celor din armată şi celor din Ministerul de Interne”, a transmis Bărăscu.

Solicitărille salariale a angajaților din Sănătate

Potrivit preşedintelui federaţiei medicii şi angajaţii din Sănătate îşi doresc „o creștere salarială de minimum minimum 15%”.

Citeste si…

„Sunt colegi care de acum au început să strângă semnături și sunt de acord cu noi că trebuie să încetăm lucruri și să mergem din aproape în aproape până noi am obținut toate drepturile.

Da, într-adevăr, medicii și asistenții medicali au avut acele majorări acum patru ani de zile dar între timp lucrurile atât economic, financiar și personal pentru fiecare în parte s-au modificat, dar sunt celelalte entități, de la muncitori, infirmiere, directori economici, personal de asistența socială care încă n-a ajuns la ceea ce s-a propus legea 153 din 2017.

Deci de atunci ei nu au reușit să ajungă în 2022 pentru că în lege la niște salarii care a pus pe hârtie și de aici încolo să putem să discutăm asta. Dar asta este o cerere pe care am avut-o în permanență și o avem în primul rând.

Acum dorim o creștere salarială de minimum minimum 15%, pentru că știm oricum, nu numai de la dumneavoastră, la toată lumea, că a depășit inflația 20%.

Citeste si…

Noi cerem un minim de 15% și extrem de greu ceea ce se întâmplă în sistem, pentru că nu mai avem personalul necesar, care, eu știu, poate-i un punct de vedere administrativ, cum spun unii, nu mai au posibilitatea ca astăzi să poată”, a subliniat Bărăscu, potrivit Antena3.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Soarele de dimineață sau de după-amiază: la ce oră îți crești cel mai mult nivelul de vitamina D

Vitamina D, cunoscută drept „vitamina soarelui”, este esențială pentru...

„Vom fi carne de tun”: Șoșoacă și Harra lansează scenarii alarmante despre România în contextul global

Un dialog online între europarlamentara Diana Șoșoacă și Carmen...

Alexandru Rogobete: „Monitorizăm stocurile de medicamente. Nu este o criză acum…”

Alexandru Rafila, despre  monitorizare și control pentru disponibilitatea medicamentelor...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Sprijin nou pentru copiii născuți prematur. Ministerul Sănătății pregătește un program național

Ministerul Sănătății a anunțat noi schimbări pentru copiii născuți...

Medicament cunoscut retras din farmacii.  Reacții adverse grave

Medicament cunoscut retras din farmacii. Sistemul medical european trece...

Pensii, salarii și inflație. Uite ce se poate întâmpla până la finalul anului

Pensii, salarii și inflație. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare,...

Reducem dar nu prea, instituțiile publice au postat peste 1500 de joburi pentru ocupare

În timp ce discuțiile despre tăierea cheltuielilor publice domină...

Citește și