Sari la conținut

Horoscop 11-17 august. Alina Bădic: O săptămână grea, cu aspecte astrale de mare forță. Multe BLOCAJE și CONFLICTE

Alina Bădic
Sursa foto: RomaniaTV
Predictii astrale pentru cele 12 semne zodiacale

Horoscop 11-17 august. Alina Bădic anunță o săptămână destul de complicată, cu multe evenimente astrale de mare forță, cu multe blocaje care vor fi depășite în mod diferit de fiecare zodie în parte.

Astrologul prezintă predicțiile astrale toate cele 12 semne zodiacale.

„Aspecte astrale de mare forță săptămâna următoare. În continuare ne aflăm sub această lupă astrală, în continuare sunt foarte multe evenimente astrale care ne pun la încercare. Depinde de noi cum reacționăm, desigur.

O perioadă care vine cu blocaje. Fiecare săptămână are un specific anume. Aceste blocaje, pe undeva, au un mesaj pentru noi. Contează foarte mult modul în care alegem să interacționăm cu ele. Pot fi blocaje în domenii de mare interes pentru noi.

Până la urmă, esența perioadei următoare este să transformăm aceste blocaje în ceva spectaculos, să transformăm aceste blocaje în ceva constructiv, să depășim aceste situații care ni se opun și să le înlocuim cu ceva creativ”, a spus Alina Bădic, la B1 TV.

Horoscop 11-17 august. Berbec- Evenimente cu potențial conflictual

Mare atenție ce vorbe vi se pun pentru că sunt vorbe încărcate de substrat! În fiecare săptămână este un substrat, doar că trebuie să îl înțelegem. Perioada vorbește de un grad de onestitate peste medie pe care ar trebui să îl aibă cei din jur către noi.

Dacă nu îl au, este imposibil să se mai ascundă! Pentru voi, perioada vine cu foarte multe ramificații – aveți foarte multe evenimente și există multe conflicte. Conflictele nu au o tentă foarte puternică, dar ați putea fi loviți chiar în punctele vulnerabile.

Taur- Oboseală

Vă găsiți într-o configurație astrală în care vă doriți, dar nu vă doriți anumite lucruri. Uranus vorbește despre faptul că munciți foarte mult în această perioadă, sunteți suprasolicitați energetic, iar sistemul vostru nervos este suprasurescitat.

Aveți foarte multe preocupări și foarte multe lucruri de făcut. Ca atare, pe undeva simțiți că este ceva care vă obosește foarte rău. Trebuie găsită sursa oboselii!

Gemeni- Conflicte de principii

Conjuncția Marte – Jupiter este foarte relevantă pentru voi deoarece are loc chiar în semnul vostru! Apar conflicte de principii care vă pun pe gânduri. Este vorba despre un conflict care vi se adresează în mod direct.

Poate fi vorba și despre o greșeală personală pe care trebuie să o rectificați, dar, în egală măsură, poate fi vorba și despre o greșeală a altora față de voi.

Horoscop 11-17 august. Rac- Atenționare fermă din partea Universului

Perioada vorbește despre o deblocare! În ultimele luni ați fost destul de favorizați, iar Jupiter a venit cu o senzație de liniște, de parcă vi s-a luat o piatră de pe inimă. Totuși, are și el mesajul lui și vine să ne și învețe lecții de viață.

Ca atare, aveți de executat o lucrare foarte importantă și trebuie să identificați zonele în care ați fi putut să fiți profesori și n-ați fost, zonele în care ați fi putut să luați nota 10 și n-ați luat-o. Este o perioadă care vine cu o atenționare foarte fermă și foarte concretă – trebuie să înțelegeți că există o zonă în care universul v-a ajutat, dar are și așteptări.

Leu- Optimism

A fost un an dubios din punct de vedere energetic, dar se activează un soi de optimism pe care nu l-ați avut până acum! Ar fi bine să vă găsiți din nou zona care vă face să simțiți beneficiul tipic solar.

În această perioadă există tot timpul ceva care nu vă convine și care nu vă lasă să fiți pe deplin fericiți, dar totuși universul vine cu o propunere de negociere.

Fecioară- Evoluție spirituală

Aveți parte de vești interesante! Parcă simțiți că lucrurile se duc spre o zonă favorabilă. Foarte mulți dintre voi vor reuși să își explice anumite lucruri.

Pot exista mici conflicte cu persoane care transmit mesajele ușor conflictual, dar ar fi bine să nu vă certați cu cei din jur pentru că, în ciuda aparențelor, nu sunt chiar atât de rău intenționați. Universul are o propunere de evoluție spirituală și pentru voi în această perioadă și s-ar putea să întâlniți un mentor care să vă lumineze drumul și să vă facă să vă simțiți ca în al nouălea cer.

Horoscop 11-17 august. Balanță- Responsabilitate profesională

Poate fi o perioadă destul de încărcată din perspectivă venusiană! Aveți foarte multe satisfacții din acest punct de vedere – vă înfrumusețați, faceți achiziții în zona aceasta a creativității, vă întâlniți cu persoane care vă creează un confort și o bunăstare, sau cel puțin vă dau această senzație.

Totuși, nu se poate să nu existe și o provocare în această perioadă! Este vorba despre o prezență delicată pe care o aduc Neptun și Saturn pe casa a VI-a, un fel de responsabilitate profesională pe care o simțiți până în măduva oaselor și care nu vă lasă să vă relaxați deloc.

Scorpion- Focus pe creativitate

Pentru voi, propunerile vin din trei zone. Este vorba despre zona plutoniană, zona saturniană, dar avem și o propunere din zona uraniană. În această perioadă, Uranus poate fi foarte generos, mai ales cu cei care îi înțeleg substratul.

Încercați să deveniți creativi și să faceți lucrurile altfel decât le făceați până acum. Blazarea, plafonarea și văicăreala sunt lucruri total anacronice și antagonice cu ceea ce se întâmplă!

Săgetător- Vorbe conflictuale

Pot apărea conflicte verbale care poartă un mesaj! Nu trebuie urmărit atât conflictul în sine, cât substratul și mesajul. Pentru toată lumea au un substrat conflictele de săptămâna viitoare, dar în mod special pentru voi.

Cu siguranță va fi o persoană care vă va spune ceva neplăcut, ceva care vă va scurtcircuita, ceva care vă va provoca o reacție. Nu este o persoană aleasă întâmplător de destin, ci este o persoană al cărui profil trebuie studiat cu multă minuțiozitate deoarece există și alte persoane cu profil similar care au ceva cu voi. Astfel, folosindu-vă de acest conflict, puteți depista mult mai mulți membri ai anturajului vostru care au ceva cu voi. Nu este ceva grav, dur, dar este ceva de luat în calcul!

Horoscop 11-17 august. Capricorn- Inconvenient major

Sunteți zodia cu cea mai mare repulsie față de conjuncția Marte – Jupiter, care are loc pe casa a VI-a și este cuadrată de Saturn pe casa a III-a. Există ceva care nu vă convine, ceva legat de prieteni apropiați, rude sau vecini.

Este o situație conflictuală care prinde și sfera profesională, întrucât și la locul de muncă apare ceva care vă agresează puțin. Trebuie să vă duceți pe zona de lumină și să nu vă consumați!

Vărsător- Dezamăgire

Puterea uraniană este foarte interesantă! Chiar s-ar putea să existe discuții care să le descalifice pe anumite persoane în fața voastră. Poate că unii care chiar contau pentru voi vă vor spune lucruri care vă tulbură și vă creează o dezamăgire importantă! Trebuie să dezvoltați compasiune și înțelepciune!

Pești- Protecție astrală

Perioada este foarte puternică pentru voi! Primiți informații benefice, bune din toate punctele de vedere! Relaționați cu zona astrală și sunteți foarte protejați.

Sunteți agresați mai degrabă de lucruri generale, care se întâmplă și care vouă vi se par disfuncționale în general, dar care nu vi se adresează neapărat personal. Există, într-adevăr, o putere a perioadei și o resimțiți și voi! Sunteți interesați să vă puneți în slujba altora și vreți să știți și cum puteți face acest lucru.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel