Sari la conținut

Horoscop Alina Bădic 7-13 aprilie. Aspecte de mare forță. Vom fi surprinși de ceea ce urmează

Astrolog Alina Badic
Sursa foto: B1TV
Predictii astrale saptamanale

Astrologul Alina Bădic avertizează că urmează o perioadă de mare forță, cu o eclipsă care va eroda zona de confort pentru cele mai multe zodii.

„Aspecte de mare forță săptămâna aceasta. Ne pregătim de eclipsă. O săptămână care cu siguranță va avea evenimente ce se vor impune printr-o forță cu totul și cu totul deosebită. S-ar putea să fim surprinși de ceea ce urmează.

Este o săptămână care, pe undeva, vine cu sugestii mai ales pentru persoanele care sunt prinse acum într-o energie, într-o euforie deosebită.

Vizate sunt mai ales persoanele care își doresc să înceapă ceva, persoanele care au proiecte de mare anvergură, de mare forță și, nu în ultimul rând, cei care au înțeles cum să se poziționeze.

Este o perioadă care li se adresează în mod special celor care și-au propus să facă lucruri importante. Un an care îi va ajuta, spuneam, într-un mod cu totul și cu totul aparte pe curajoși”, a spus Alina Bădic, la B1 TV.

Iată care sunt predicțiile Alinei Bădic pentru toate cele 12 semne zodiacale.

Horoscop Alina Bădic 7-13 aprilie. Berbec- Hiperactivitate

Foarte puternice aceste zile! Majoritatea nativilor Berbec descoperă tot felul de domenii de activitate cu care vor să se intersecteze. Altfel spus, vreți să faceți lucruri, vreți să deveniți mult mai activi – este vorba inclusiv despre aceia dintre voi care în mod normal au profesii mai puțin dinamice și care acum vor vrea să devină foarte activi. Ați putea ajunge inclusiv în zone conflictuale, în care vă agitați tot timpul și vă întâlniți cu multă lume, deși nu vă place să fiți foarte invazivi.

Taur- Idei revelatoare

Inventarul pe care îl faceți în această perioadă are o foarte mare legătură cu ideile. Aveți idei din plin și nu vă plictisiți. În viața voastră este o avalanșă de persoane cu care interacționați și care vin către voi cu foarte multe provocări – provocări din toate zonele. Sunteți într-o perioadă de depășire a propriilor limite și foarte mulți dintre voi nu se vor mai regăsi în profesiile cu care v-ați început cariera.

Gemeni- Mesaje karmice

Pentru voi nu apar atâtea întrebări, dar apar evenimente! Apar mesaje foarte puternic încărcate din punct de vedere karmic. Eclipsa are loc pe casa Vărsătorului, așa că este momentul să mergeți la esența problemelor. Foarte mulți dintre voi încearcă acum să interacționeze cu tot felul de persoane de la care pot afla lucruri, cu care pot colabora, cu care pot face schimb de idei.

Horoscop Alina Bădic 7-13 aprilie. Rac- Inițiative profesionale

Eclipsa are o semnificație aparte pentru voi! În cazul vostru are loc pe casa carierei – ca atare, poate exista un început semnificativ sau măcar o inițiativă în zona profesională. Este necesar să înțelegeți că tot timpul trebuie să ne simțim potențialul. Ar trebui să faceți o analiză a ritmului profesional și mai mult ca sigur vă veți simți potențialul!

Leu- Interes pentru cunoaștere

Există un interes deosebit pentru orice formă de cunoaștere! Vă doriți să deveniți foarte implicați din punct de vedere profesional și în dezvoltarea celorlalți, dar și în ceea ce vă privește. Vreți să aflați lucruri noi despre ceea ce vă reprezintă din punct de vedere profesional. Dacă semnelor de Foc li se pare ceva, acel lucru trebuie cucerit și trebuie rezolvată situația!

Fecioară- Reevaluarea priorităților

Eclipsa ne va impacta cu siguranță! Pentru voi, ea va ocupa casa Scorpionului și, ca atare, este imposibil să nu simțiți un fior, o vibrație din punct de vedere energetic. Sunteți puși cu fermitate pe o direcție. Eclipsa vă propune să vă evaluați toate tipurile de acțiuni și să vedeți care vă reprezintă și care nu. Faceți evaluarea, dați o sentință și nu mai păstrați ceva ce nu vi se potrivește!

Horoscop Alina Bădic 7-13 aprilie. Balanță- Responsabilitate

Devine foarte important să înțelegeți care sunt zonele în care nu ați respectat prioritățile! Veți observa foarte multe lucruri de care nu v-ați ocupat în ultima perioadă și de care trebuie să vă ocupați. Pe de altă parte, aveți multe realizări în plan profesional. Astrele arată că sunteți foarte apreciați de superiori, dar că voi în sine aveți un potențial de superioritate la locul de muncă. Vă simțiți foarte responsabili și încercați să ajutați, să vă faceți treaba cât mai bine.

Scorpion- Restart al vieții

Eclipsa vă vitalizează foarte mult, cu atât mai mult cu cât Pluto acum se găsește și el într-o formulă de mare forță, aflându-se pe primul grad în Vărsător. Ca atare, și pentru Pluto este un început în semnul Vărsătorului, și Eclipsa de Soare vorbește despre un început, deci cu siguranță pentru voi, fiind guvernați de Pluto, va urma ceva referitor la un început. Aveți posibilitatea să beneficiați de această restartare, să găsiți noi oportunități!

Săgetător- Proiecte noi de mare forță

Jupiter, guvernatorul vostru, este foarte frumos aspectat, cu Saturn și Marte în semnul Peștilor! Ca atare, analizați probleme semnificative din punct de vedere spiritual și vă gândiți dacă sunteți în prezența unor persoane corecte față de voi, dacă universul vă răspunde cu aceeași monedă, dacă veți fi sortiți unor evenimente frumoase ș.a.m.d. Vă puneți întrebări și sunteți destul de interesați, dar și extraordinar de avantajați de acest clusterum pe semn de Foc. Mulți dintre voi vor începe lucruri de mare forță în zilele următoare!

Horoscop Alina Bădic 7-13 aprilie. Capricorn- Ceva important urmează să se întâmple

Eclipsa este binevenită și o așteptați de mult, pentru că știți că acum se declanșează ceva și încep să se miște lucrurile! Ați fost una dintre cele mai încercate zodii și ați avut o perioadă foarte dură, dar acum veți experimenta provocări, propuneri neașteptate. V-ați dezvoltat foarte multe capacități paranormale în ultima vreme și ați învățat să vă îngrijiți singuri!

Vărsător- Comunicare la toate nivelurile

Vă găsiți într-o perioadă în care vă dați seama că aveți foarte multe lucruri de comunicat. Apar validări și lucruri pe care trebuie să le puneți în valoare. Există zone în care pur și simplu aveți nevoie să spuneți lucruri, să faceți negocieri, să semnați, să vă duceți pe orice ține de comunicare, expansiune verbală, relaționare. Nu există nimic care să vă facă să vă răzgândiți!

Pești- Călătorii spirituale

Aveți foarte multă consistență în perioada următoare, iar eclipsa vorbește despre lucruri pe care vi le doriți și pe care, prin puterea minții și printr-o concentrare deosebită, chiar le puteți pune în practică. Este o perioadă în care puteți face călătorii foarte importante, călătorii cu iz spiritual. Este o perioadă în care puteți întâlni persoane de mare forță din punct de vedere socio-profesional, oameni care vă pot fi parteneri.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel