luni, februarie 23, 2026
-4 C
București

De ce îmbătrânim prematur. Factorii care duc la accelerarea procesului de îmbătrânire

Procesul de îmbătrânire este unul firesc, natural, însă de cele mai multe ori, acesta apare mult mai repede decât vârsta biologică. Anumiți factori contribuie la accelerarea procesului de îmbătrânire al pielii. Iată ce poți face în acest sens.

Semnele îmbătrânirii premature sunt: scăderea masei musculare, apariția grăsimii abdominale, ridarea profundă, tulburări de memorie, scăderea apetitului sexual, apariția unor boli renale sau cardiovasculare.

Dormi puțin și uneori chiar te lupți cu insomniile, vara îți place să fii cât mai bronzată, tot timpul ești stresată, pe fugă, nu faci sport, consumi multe dulciuri zilnic, ești negativistă, pesimistă, ai o alimentație haotică bazată pe mâncare procesată, uneori chiar fast-food? Ei, dacă la toate aceste întrebări ai răspuns cu da, atunci este foarte posibil ca exact aceste obiceiuri să accelereze procesul de îmbătrânire al pielii. Dacă mai și fumezi, tabloul este complet, spun specialiștii.

Cu toate acestea și anumite boli pot avea ca efect secundar, de exemplu, îmbătrânirea pielii sau ridarea ei. Astfel, specialiștii spun că depresia, scleroza multiplă, diabetul zaharat, obezitatea pot fi factori favorizanți.

Pe de altă parte, spun specialiștii, persoanele care au o dietă sănătoasă, echilibrată, fac sport, dorm 8 ore pe noapte sunt frumoase și la exterior, au un ten care radiază de frumusețe și sănătate.

Citeste si…

Grav este însă nu că treptat, treptat se pierde din frumusețea fizică, ci că îmbătrânirea prematură atrage după ea și o serie de afecțiuni. Mai exact, un stil de viața defectuos își va lăsa amprenta nu doar asupra fizicului, ci asupra organismului în general. Astfel, o persoană care fumează, bea alcool, nu doarme suficient, mănâncă haotic, nu face sport, este stresată, lucrează mult este la risc pentru afecțiuni cardiovasculare, boli ale sistemului imunitar, alergii, afecțiuni osteo-articulare, dar și anumite tulburări ale sistemului nervos.

De asemenea, o persoană care este tot timpul stresată este predispusă riscului de a avea probleme digestive precum: balonări, gastrită sau chiar ulcer, avertizează medicii. De asemenea, un nivel ridicat de stres poate perturba buna funcționare a glandei tiroide. În plus, va slăbi sistemul imunitar.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul țării

Vremea lovește din nou regiunile din sudul și centrul...

HOROSCOP 23 februarie 2026. Un nou început pentru aceste ZODII. Karma se întoarce!

Horoscopul zilei de luni, 23 februarie 2026, aduce vești...

România va trece mai repede la ora de vară în 2026. Efecte resimțite de organism

În 2026, trecere oficială la ora de vară va...

Ghidul nutriției pe organe: ce să mănânci pentru un corp sănătos

O dietă echilibrată nu este doar despre număratul caloriilor,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

O proteină-cheie ar putea încetini îmbătrânirea creierului și pierderea memoriei, arată un studiu

O echipă internațională de cercetători a identificat o proteină-cheie...

Citește și