Sari la conținut

Impactul pandemiei Covid-19 asupra deciziilor economice. Cine sunt cei mai afectați?

economice

În perioada 28 septembrie – 21 octombrie 2020 a fost realizat un sondaj privind impactul pandemiei Covid-19 asupra deciziilor economice precum și unele percepții ale riscului, pe un eșantion reprezentativ de 1000 de persoane din Austria, Franța, Germania, Italia, Spania, Elveția și SUA.

Pandemia Covid-19 este cea mai recentă dintr-o serie de crize care a punctat primele două decenii ale secolului XXI. Cu toate acestea, este diferită de celelalte începând mai degrabă în economia reală decât în sectorul financiar.

De această dată guvernele au depus mari eforturi pentru a reduce la minim impactul economic al restricțiilor prin măsuri caexpansiunea politicii monetare, reducerea temporară a datoriilor, intervenții specifice, extinderea programelor existente, subvenții salariale și scutiri temporare de impozite.

Mai mult de 55% dintre respondenți au declarat că pandemia este evenimentul cu cel mai mare impact din viața lor.

Diferențele dintre țări reflectă în principal profunzimea crizei sanitare și economice. Cel mai înalt nivel de rezistență îl are Germania unde, doar 20% dintre persoanele intervievate au raportat venituri mai mici din cauza pandemiei.

Cu toate acestea, există două aspecte comune în toate țările: femeile și generația millennials au fost afectați în mod disproporționat de această criză. 37,8% dintre mileniali și 27,2% dintre cei care nu fac parte din această generațieau fost nevoiti să facă față veniturilor mai mici.

Decalajul de gen este la fel de mare: 32,7 % dintre respondenții de sex feminin au văzut o scădere semnificativă a veniturilor lor față de 27,1% dintre respondenții de sex masculin.

Motivele unui consum redus

Există două motive diferite în spatele consumului mai mic într-o pandemie: primul, din necesitate, adică lipsa veniturilor, și al doilea din „lux”, adică lipsa oportunităților de consum. În ultimul caz, economiile „forțate” vor crește rata de economisire destul de dramatic.

Respondenții care consumă mai puțin din veniturile lor, adică cei care raportează creșterea ratelor de economii, depășesc numărul celor care își consumă mai mult din venit cu o marjă largă. În Austria, 6.4% dintre respondenți au raportat că au consumat un procent mai mare din câștigurile lor, în timp ce puțin peste o treime (33,1%) au cheltuit mai puțin.

În Germania, cifrele au fost de 7,0% față de un sfert din respondenți. În Elveția, o zecime a consumat mai mult din venituri în timpul pandemiei, în timp ce 28,1% au declarat că au redus cheltuielile.

Pe scurt, pentru majoritatea respondenților din regiunea DACH (Germania, Austria, Elvetia), diminuarea câștigului nu este principala problemă, ci mai degrabă lipsa oportunităților de a-i cheltui.

Studiul privinde deciziile economice a fost realizat de către Euler Hermes împreuna cu Qualetrics.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel