Sari la conținut

Cum grăbim recuperarea după implantul dentar

Implantul dentar este o etapă foarte serioasă în viața noastră și trebuie gestionată corect, pentru a ne vindeca cât mai repede posibil.

În urma operației de implant dentar, pacienții trebuie să acorde zonei tratate o îngrijire deosebită, pe de o parte pentru că orice intervenție chirugicală necesită un mediu curat pentru a se vindeca în mod corespunzător și, pe de altă parte, deoarece în prima lună implantul dentar se integrează încă în os și țesuturi.

Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, a enumerat cele mai importante lucruri de care trebuie să ținem cont în această perioadă pentru a grăbi vindecarea și a preveni eventuale complicații.

Primele 24 de ore

Pentru o vindecare corespunzătoare a implantului dentar este esențială respectarea cu precizie a tratamentului medicamentos prescris de medic. “Este posibil să apară un anumit disconfort după procedură, odată cu trecerea anesteziei. Intensitatea acestui disconfort depinde de o serie de factori, inclusiv numărul de implanturi inserate și locul unde au fost ele plasate. Medicamentele antiinflamatorii recomandate de medic vor fi utile în controlul acestui tip de disconfort”, explică doamna doctor Mihaela Dan.

Până la trecerea efectului anesteziei este recomandat să nu mâncăm sau să bem deoarece limba și obrazul sunt încă amorțite și riscăm să ne mușcăm.

“În plus, în primele 12 ore trebuie să evităm ca lichidele să ajungă în zona implantului și nici nu trebuie clătită gura pentru a nu îndepărta cheagul de sânge ce are rol de vindecare și pentru a nu declanșa o hemoragie. După această periodă, pentru îndepărtarea bacteriilor, cavitatea bucală poate fi clătită ușor cu apă de gură cu clorhexidină (Corsodyl, Parodontax, Eludril etc), dar nu mai mult de 3 săptămâni”, recomandă specialistul ortodont.

Pentru reducerea riscului de umflare a zonei este recomandată aplicarea în primele 24 ore a unor pungi cu gheață învelite în materiale textile, alternând perioadele de 15 minute de aplicare cu perioade de 15 minute de pauză.

Primele zile

Sunt de evitat eforturile fizice intense câteva zile după intervenția chirurgicală. “Activitatea fizică după intervenția de înserare a implantului dentar poate cauza durere și hemoragie.  În plus, este de așteptat ca în primele două zile pacientul să nu poate mânca cum ar face în mod normal, fapt pentru care organismul se va simți mai slăbit decât de obicei. Este recomandat să acordăm corpului timpul necesar pentru a se recupera complet”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan.

Curățarea implantului dentar este cel mai bun lucru pe care îl puteți face acasă pentru a vă asigura o durată de viață lungă a implantului. Acest lucru este deosebit de important în zilele imediat următoare intervenției chirurgicale. “Rutina de îngrijire dentară poate fi reluată începând de a doua zi, având grijă ca la periaj să nu fie atinsă cu periuța zona intervenției. De la a treia zi poate fi spălată cu grijă, cu o periuță moale, și partea cu intervenția chirurgicală. Pentru stimularea vindecării putem clăti ușor cu ceai de salvie la temperatura camerei, începând de a doua zi, timp de o săptămână”, recomandă specialistul ortodont.

În ceea ce privește alimentația, în primele 2-3 zile sunt indicate alimentele moi, la temperatura camerei, fiind de evitat cele dure, prea calde, prea reci, băuturile carbogazoase, alcoolice și lactatele.

Fumatul trebuie evitat timp de cel puțin 2 săptămâni după operație, pentru a permite oxigenarea mai bună a zonei și a grăbi astfel vindecarea. Pentru succesul pe termenul lung al implantului, se recomandă renunțarea definitivă la fumat.

Este necesar un control după 10-14 zile pentru îndepărtarea firelor de sutură și apoi ori de câte ori va recomanda medicul.

Așadar, pentru ca implantul dentar să fie o reușită este foarte importantă și contribuția pacientului, prin acordarea unei atenții deosebite perioadei de recuperare.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel