Sari la conținut

Impozitarea pensiilor. Principalele modificări în calcularea pensiei în 2024. Pensionarii cei mai afectați de această măsură

Simona Bucura-Oprecu
Sursă foto: Romania Tv
Ministrul Muncii, despre noua lege a pensiilor

Impozitarea pensiilor. Anul 2024 este anul cu cele mai multe modificări în calculul pensiilor. Mai exact, se vorbește depre punctele de referință, salariul de referință, calculul impozitul datorat de pensionari și cine nu plătește acest impozit.

De la 1 ianuarie 2024, peste 5 milioane de pensionari au primit o creștere de 13,8% a pensiei. Dar aceasta nu este singura modificare care intră în vigoare și de care toți seniorii ar trebui să fie conștienți.

Casa de Pensii: modificările majore la calculul pensiilor din 2024

Foarte important de reținut este că aceste modificări nu au legătură cu recalcularea tuturor pensiilor, care va intra în vigoare la 1 septembrie.

Venitul minim brut lunar pe economie este de 3.300 de lei. Acest venit generează o indemnizație de asigurări sociale de 825 de lei.

Valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.760 de lei la 2.032 de lei. Practic, o creștere de 13,8%.

Indicele de corecție utilizat la calculul pensiei este 1,41.

De asemenea, a fost majorat și ajutorul de deces: 7.567 de lei pentru decesul asiguratului sau pensionarului și 3.784 de lei pentru decesul unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Plata socială pentru persoanele vârstnice a fost majorată cu 13,8%, de la 1.125 lei, la 1.281 lei.

Indemnizația de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate de gradul I este de 1.626 de lei.

se schimba legea pensiilor
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Cum se calculează impozitul pe pensie

Impozitul pe pensie este egal cu 10% din diferența dintre pensie și plafonul de 2.000 de lei. Dacă aveți o pensie de 3.000 de lei, plătiți 10% din 1.000 de lei, adică 100 de lei.

  • Dacă ai 2.500 lei pensie vei plăti 50 lei impozit.
  • La o pensie de 3.000 lei, impozitul este de 100 lei.
  • La 4.000 lei pensie, impozitul este 200 lei.
  • La 5.000 lei pensie, impozitul este de 300 lei.

Pensiile mai mici de 2.000 de lei nu se impozitează cu 10%. Persoanele cu venituri din pensii sunt „acoperite” de sistemul de asigurări sociale de sănătate, fără a face nicio plată.

Salariul mediu net utilizat la calculul impozitului pe pensia de serviciu este de 4.426 de lei.

Salariul de bază minim brut în construcții a fost stabilit la 4.582 de lei.

Impozitarea pensiilor. „Pensiile sub 2000 de lei sunt pensii pentru care nu se plătește niciun impozit”

”Impozitarea pensiilor din sistemul public este și rămâne la fel, adică: Pensiile sub 2000 de lei sunt pensii pentru care nu se plătește niciun impozit, se plătește impozit de 10% doar pentru partea suplimentară de la 2000 de lei în sus.

Cu alte cuvinte: dacă ai o pensie de 2800 de lei, plătești un impozit doar pentru partea de 800 de lei, adică 80 de lei, 10% din 800 de lei.

Este foarte important ca românii să știe lucrul acesta astfel încât în spațiul public să nu mai fie rostogolite știri false care să creeze panică printre pensionari”, a transmis, recent, Ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, precizări despre impozitarea pensiilor

„Într-adevăr avem o supraimpozitare, este valabilă doar la pensiile de serviciu și este de 20% pentru ceea ce depășește câștigul salarial mediu brut și de 15% pentru pensiile care sunt în intervalul între câștigul salarial mediu net și câștigul salarial mediu brut, dar aceasta este graduală și doar pentru partea necontributivă, doar în ceea ce privește pensiile de serviciu, nu pensiile din sistemul public”, a adăugat ministrul.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel