Sari la conținut

Imunizarea, obligatorie pentru personalul medical. În ce circumstanțe vor putea fi concediați medicii nevaccinați?

Un nou proiect de lege, pus în discuție de Ministerul Sănătății, propune ca vaccinarea anti-COVID sau testarea sa devină obligatorii pentru personalul din unitățile medicale. Acest proiect ar putea da naștere unor controverse legate de drepturi, discriminare și proteste. 

Conform proiectului de lege, personalul medical nevaccinat din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului de Aviaţie (avioanele şi elicopterele SMURD), Ministerului de Interne, inclusiv din instituţiile subordonate, ar fi nevoit să se testeze, suportând costurile, sau să se vaccineze cât mai repede împotriva COVID.

Cum și când ar putea fi concediat personalul medical nevaccinat?

Cynthia
Sursa: gbfoamdirect.co.uk

 

Practic, dacă legea va trece de Parlament, toţi aceşti angajaţi trebuie să prezinte la locul de muncă Certificatul Verde COVID-19 – care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.

Cei care nu s-au vaccinat şi nici nu au trecut recent prin boală au alternativa testării pe banii lor.

„Prin excepţie (…) pentru personalul din cadrul unităţilor publice care face dovada unor afecţiuni care reprezintă contraindicaţie la vaccinare, activitatea de testare se organizează, cu suportarea costurilor, de către angajator”, arată proiectul, potrivit Adevărul.

Cine nu s-a vaccinat, nu a trecut prin boală şi nici nu se testează riscă suspendarea contractului de muncă pentru 30 de zile.

„În situaţia în care personalul din unităţile publice cumulează 30 de zile de suspendare, contractul în baza căruia îşi desfăşoară activitatea încetează de drept”, se mai arată în proiect.

Fostul ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a vorbit despre testarea cu bani din buzunar a medicilor nevaccinaţi încă din luna iunie, iar Ministerul Sănătăţii a lucrat iniţial la un proiect de Ordin de ministru prin care să introducă această măsură, însă această variantă a fost abandonată. Ulterior, s-a optat pentru un proiect de lege care să treacă prin Parlament.

În prezent, aproximativ 30% din personalul medical este nevaccinat, în România. Acest lucru ar putea împiedica implementarea legii, întrucât ar limita drepturile unui număr mare de persoane, stârnind controverse privind discriminarea și încălcarea drepturilor.

De asemenea, în contextul pandemic actual, concedierea personalului medical (deja insuficient pentru criza sanitară cu care ne confruntăm) ar putea fi catastrofală pentru evoluția epidemiologică din România.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel