Sari la conținut

Imunizarea va fi obligatorie pentru personalul din spitale și alte instituții

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Anumite state iau în considerare impunerea vaccinării prin lege. Astfel, imunizarea va fi obligatorie pentru tot persolaul din spitale și alte instituții esențiale, pentru a limita răspândirea coronavirusului.

În Franța, vaccinarea anti-COVID va fi impusă prin lege pentru personalul din spitale și alte instituții care riscă o răspândire accelerată a virusului.

De asemenea, autoritățile din Franța vor implementa, începând cu 1 august, anumite restricții la nivel național.

Imunizarea va fi obligatorie în Franța

În Franța autoritățile vor să impună prin lege vaccinarea pentru tot personalul din spitale și alte instituții. Totodată, se extinde utilizarea permisului sanitar pentru accesul în numeroase locuri publice, pentru a convinge în acest fel populația să se vaccineze, comunică RRA, citat de Rador.

Personalul din spitale, cei care lucrează pe ambulanțe, în căminele pentru vârstnici sau pentru persoane cu handicap, pompierii și persoanele care acordă îngrijire la domiciliu au termen 15 septembrie pentru a  se vaccina complet. În caz contrar, riscă sancţiuni, mergând până la concediere.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, că dovada vaccinării complete, a unui test negativ făcut cu cel mult 48 de ore în urmă sau a trecerii prin boală nu mai veche de șase luni vor fi cerute de la 1 august la intrarea în spitale, restaurante, baruri, unele dintre marile centre comerciale, în transportul cu trenul sau autocarul pe distanţe lungi.

Instituțiile sau proprietarii acestor spații care primesc public fără să controleze riscă o amendă de 1.000 de euro, care urcă la 9.000 de euro la a treia abatere. Excepție fac directorii de spitale, pentru care amenda a fost stabilită la 45.000 de euro.

„Noi nu vrem ca toţi cetăţenii să plătească pentru câţiva care vor să mai aştepte sau pentru cinismul şi egoismul atora. Ne asumăm decizia de a sancţiona, pentru că fiecare act individual are consecinţe asupra tuturor”, susține Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului francez.

Purtătorul de cuvânt al guvernului a afirmat aseară că s-a intrat în al patrulea val epidemic. Franţa înregistrează de câteva zile la rând o creştere a numărului de cazuri noi, peste 10.000 pe zi, dintre care mai mult de 80% cu tulpina Delta, numită şi indiană.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel