Sari la conținut

Terapia anticancer va fi decontată de stat. Pacienții români cu cancere agresive vor avea mai multe șanse de a învinge boala

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Noi șanse pentru pacienții din România care se luptă cu cele mai agresive forme de cancer. Vor avea acces la imunoterapie, procedura care a fost premiată anul acesta cu premiul Nobel, scrie evz.ro.

Tratamentul cu pembrolizumab (Keytruda), care face parte din programul imunoterapiei este acum disponibil și în România, în regim compensat, pentru pacienții cu cancer pulmonar metastatic și pentru cei cu melanom avansat, metastatic sau nerezecabil.

Terapia poate dubla șansele de supraviețuire în cazul persoanelor cu cancer pulmonar metastatic, fiind utilizată drept primă linie de tratament. De asemenea, rezultate majore s-au obținut și în cazul pacienților cu melanom, pembrolizumab conducând la o îmbunătățire semnificativă a ratei de supraviețuire.

Compania farmaceutică MSD este cea care lansează în țara noastră pembrolizumab, o inovație remarcabilă în tratamentul cancerului pulmonar metastatic și al melanomului. Mai mult decât atât, tratamentul este disponibil în sistem compensat.

Pembrolizumab este aprobat în mai mult de 90 de țări. În Europa, indicațiile terapeutice ale medicamentului aprobate în prezent sunt:

  • melanom, cancer pulmonar non-microcelular (monoterapie și în combinație);
  • limfom Hodgkin clasic (LHc) recidivat sau refractar;
  • carcinom urotelial local avansat sau metastatic;
  • carcinom cu celule scuamoase al capului şi gâtului, recurent sau metastatic.
Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel