marți, mai 11, 2021

Vaccinul Pfizer va fi administrat fără programare celor care se vor imuniza în cadrul centrelor drive thru care vor fi funcționale până la sfârșitul lunii aprilie, potrivit preşedintelui Comitetului naţional

de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

„Până la finalul lunii aprilie vom avea primele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hunedoara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare. Am dimensionat la circa 400 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi. (…)

Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus

unu persoane – sau mijloace de transport în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri similare de transport. În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate, preferabil să se prezinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din aplicaţie. Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vaccinarea şi se efectuează înscrierea în Registrul electronic de naţional al vaccinărilor”, a explicat medicul militar, potrivit Agerpres. 

Ultimele stiri

Parteneri