Sari la conținut

În China a izbucnit cel mai mare focar de după Wuhan! La ce să ne așteptăm?

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
efectele anulării politicii "zero covid"

Un focar Covid descoperit pentru prima dată în orașul chinez Nanjing s-a răspândit în cinci provincii și Beijing, mass-media de stat numind-o cea mai „extinsă contagiune după Wuhan”, potrivit BBC.

Aproape 200 de persoane au fost infectate de când virusul a fost detectat pentru prima dată pe aeroportul aglomerat al orașului  Nanjing, pe 20 iulie. Toate zborurile de pe aeroportul Nanjing vor fi suspendate până la 11 august, potrivit presei locale.

Oficialii au început, de asemenea, testarea la nivelul întregului oraș, pe fondul criticilor pentru „eșecul” lor.

Autoritățile au început, de asemenea, testarea la nivelul întregului oraș, adică a celor 9,3 milioane de locuitori. Focarul actual, considerat cel mai mare izbucnit în China în ultimele luni, este legat de varianta mult mai contagioasă, Delta. Testele au arătat că virusul s-a răspândit acum în cel puțin 13 orașe, inclusiv Chengdu și capitala Beijing.

Cu toate acestea, experții citați de Global Times au spus că focarul este încă într-un stadiu incipient și ar putea fi controlat.

În această săptămână, autoritățile din Nanjing au început o a doua rundă de testare în masă a celor 9,3 milioane de locuitori. Restricțiile de intrare și ieșire pentru rezidenți au fost înăsprite, unele mijloace de transport în comun au fost suspendate, iar șoferii de taxi și rideshare au fost instruiți să nu depășească limitele orașului.

Și  provincia Jiangsu a întărit măsurile anti-COVID, instituind inclusiv 18 puncte de control pe autostrăzile din zonă.

Focarul din Nanjing este cel puțin al treilea focar de infectare cu varianta Delta, mult mai contagioasă. Un prim focar a fost detectat în apropierea frontierei Myanmar, în Yunnan, la începutul acestei luni, și un altul în sudul Guangdong, în perioada mai-iunie.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: