Sari la conținut

În România, numărul donatorilor de organe este tot mai mare: Mii de pacienți, pe listele de așteptare. Ce spun specialiștii

operatie chirurgicala complicata
Sursa foto: monitorulsv.ro
Donatori de organe

Numărul donatorilor de organe este tot mai mare. În România sunt în prezent aproximativ 4.200 de pacienţi pe listele de aşteptare pentru transplanturi de organe. Asociaţia Transplantaţilor din România a adus şi anul acesta un omagiu donatorilor de organe.

16 iulie, ziua naţională a donatorului de organe

Timpii de aşteptare sunt uneori ridicaţi, iar specialiştii spun că este nevoie de conştientizare în privinţa posibilității de a deveni donator de organe. România se află în partea a doua a clasamentului în Europa, legat de transplanturi.

Potrivit RRA, anul acesta numărul pacienților care așteaptă un transplant a crescut cu peste 1.200 față de anul trecut. În condițiile în care lista de așteptare este lungă, persoanele care au fost transplantate sunt recunoscătoare pentru că au primit o nouă șansă la viață.

Pacient, despre transplantul renal

transplant renal
Sursă foto: captură ecran AP News

Pacient: „Eu am transplant renal din 2016, am stat pe listă vreo doi ani de zile, am făcut și dializă, am avut noroc și până la urmă m-au chemat. Am fost compatibilă și acum sunt bine. Sunt foarte recunoscătoare și de multe ori mulțumesc persoanei și vorbesc de multe ori cu rinichiul pe care l-am primit și mă bucur că eu am primit o nouă șansă”.

Președintele Asociației Transplantaților din România, Gheorghe Tache, spune că „transplantul reprezintă singura șansă de viață pentru un segment important de pacienți care sunt înscriși pe diferite liste de așteptare în țara noastră în centrele de profil.”
Gheorghe Tache a mai adăugat că ziua donatorului de organe este despre trăiri, simțiri și emoții, nu despre cifre, chiar dacă apelăm la ele.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel