Sari la conținut

În România se vor construi trei centre speciale de mari arși. Unde vor fi amplasate și care este termenul de finalizare?

În prezent, sistemul medical din România încă nu este pregătit să trateze în mod corespunzător persoanele care suferă de arsuri severe. În acest sens, autoritățile susțin că se vor contrui trei centre de mari arși, special create pentru îngrijirea pacienților care prezintă arsuri.

În urma repetatelor tragedii care au avut loc în România și a revoltelor oamenilor, autoritățile anunță să inițierea unui proiect pentru construirea unor centre speciale pentru marii arși. Acestea vor fi dotate și proiectate specific pentru a îndeplini acest scop.

Se vor construi trei centre speciale de mari arși

În atenţia miniştrilor s-a aflat un raport privind capacitatea sistemului sanitar românesc de a-i trata pe marii arşi, anunță RRA, citat de Rador.

În document se arată că se vor construi trei centre speciale la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. 

„Trei centre sunt în construcţie într-un program al Băncii Mondiale, proiectele au fost aprobate, finanţarea este aprobată, vorbim în total de aproximativ 190 de milioane de euro pentru centrele care urmează să se construiască la Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti, Grigore Alexandrescu. Termenul de finalizare ar trebui să fie 2024; în această toamnă se stabilesc prin licitaţie constructorii”, afirmă secretarul de stat în ministerul de resort, Monica Althamer.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, de asemenea, construcția celor trei centre.

„Am cerut un raport Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte capacitatea statului român de a îngriji marii arşi. În şedinţa de guvern a fost prezentat acest raport de către Ministerul Sănătăţii. (…) Un semn bun din raport: se vor construi trei centre de mari arşi la Bucureşti, Timişoara şi Târgu Mureş. Finanţarea se va face prin programul cu Banca Mondială”, a precizat Florin Cîțu, după şedinţa de Guvern, potrivit Digi 24.

În raport se mai arată că anual se prezintă la camerele de gardă ale spitalelor aproximativ 10.000 de pacienţi cu arsuri, dintre care aproximativ 1.500 au arsuri medii şi mari. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a atras atenţia că acest număr este foarte mare chiar şi pentru ţări în care au loc conflicte armate.

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel