Din cuprinsul articolului
După exerciţii militare şi convocarea cu bâlbe a rezerviştilor, care au divizat opinia publică din România, o ţară europeană importantă instituie de urgenţă controalele medicale obligatorii la bărbaţi apţi să participe la acţiuni militare.
Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, a declarat că Germania intenționează să reintroducă controalele medicale obligatorii pentru tinerii bărbați, pentru a evalua aptitudinea acestora pentru serviciul militar, chiar dacă recrutarea va rămâne, cel puțin momentan, voluntară.
Anunțul a fost făcut înainte de un turneu oficial de cinci zile al ministrului în Islanda, Canada și Regatul Unit, vizat să întărească cooperarea NATO în domeniul securității maritime și apărării arctice.
„Măsură preventivă esențială pentru securitatea națională”
Ministrul german continuă și spune că este vorba despre o măsură preventivă esențială pentru securitatea națională. „Da, avem nevoie de o examinare obligatorie și extinsă pentru toți bărbații. Dacă va apărea o situație de apărare, pe care dorim cu orice preț să o evităm, atunci, conform Constituției, serviciul militar devine automat obligatoriu. În acel moment trebuie să știm cine este pregătit de acțiune și cine nu”, a spus Pistorius într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag, potrivit capital.ro.
Ministrul a menționat că Germania ar putea fi capabilă să reia integral recrutarea și controalele medicale, evidențiind în același timp că acest pas are și o importanță strategică pentru țară.

„Dacă vom relua examinarea pentru toți bărbații dintr-o generație și vom colecta datele celor apți de serviciu militar, acest lucru va fi observat și în Rusia. Cu alte cuvinte, și aceasta este o formă de descurajare”, a declarat el.
În cazul în care voluntarii disponibili nu ar fi suficienți, sistemul din Germania ar prevedea selectarea candidaților pentru examinare medicală și posibil serviciu militar printr-un proces de tragere la sorți.
Vladimir Putin ar remilitariza Arctica
Pistorius a făcut aceste declarații înainte de a pleca într-un turneu oficial de cinci zile în Islanda, Canada și Regatul Unit, vizite menite să întărească colaborarea NATO, cu un accent deosebit pe securitatea maritimă și apărarea în zona arctică.
„Putin remilitarizează Arctica. Flota de Nord a Rusiei reprezintă o potențială amenințare pentru rutele de comunicații și transport dintre aliații NATO”, a avertizat ministrul german.
Ministrul a subliniat că, având în vedere că Moscova deține submarine nucleare cu rază de acțiune asupra Europei, Germania urmărește consolidarea colaborării în domeniul securității maritime cu aliații săi.
„Prin imagini comune de supraveghere, exerciții militare coordonate și proiecte comune de înzestrare, întreținere și logistică, putem construi o apărare mai solidă”, a explicat Pistorius.