Sari la conținut

Începând cu luna ianuarie, se dau bani de la stat pentru creșă și grădiniță. Românii care pot beneficia de această măsură

Bani de la stat pentru creşă şi grădiniţă. Cine sunt românii care vor beneficia de măsură
Sursă foto: Shutterstock
Bani de la stat pentru creşă şi grădiniţă. Cine sunt românii care vor beneficia de măsură

Prin Legea nr. 239/06.11.2020 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal s-au introdus noi prevederi privind educația timpurie care au schimbat regulile fiscale aplicabile cheltuielilor privind educația timpurie.

Statul plăteşte taxa pentru creşă sau grădiniţă pentru angajaţii din firme care plătesc impozit pe profit. Banii vor ajunge de la Guvern direct la angajator şi, de aici, în contul instituţiei de învăţământ sau în contul părinţilor.

Astfel:

– cheltuielile privind funcționarea corespunzătoare a unor unităţi aflate în administrarea contribuabililor, precum: creşe și grădiniţe au fost eliminate din categoria cheltuielilor sociale;

– cheltuielile privind funcționarea creşelor și grădiniţelor, precum și decontările privind cheltuielile aferente educației timpurii pentru copiii angajaților au fost considerate cheltuieli nedeductibile la calculul rezultatului fiscal;

– concomitent, s-a reglementat scăderea acestor cheltuieli cu educația timpurie din impozitul pe profit datorat, dar nu mai mult de suma de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil.

Prin acte normative subsecvente aceste prevederi au fost suspendate, în perioada 1 aprilie 2021- 31 decembrie 2023 inclusiv.

Prin OUG 115/2023 s-au introdus o serie de facilități fiscale referitoare la aceste cheltuieli privind educația timpurie.

Măsura nu ţine cont de cât de mari sunt veniturile părinţilor

Măsura nu ţine cont de cât de mari sunt veniturile părinţilor însă aceştia trebuie să completeze o declaraţie pe proprie răspundere prin care să arate că au copil şi cheltuieli cu creşa sau cu grădiniţa, cu o condiţie: instituţiile să aibă avizul Ministerului Educaţiei, informează și ObservatorNews.

Apoi există două variante prin care se pot cheltui aceşti bani: fie angajatorul virează suma direct în contul unităţii de învăţământ ori părintele achită taxele şi mai apoi le decontează de la firmă, cu ajutorul facturii.

Sursa foto: UNICEF

Suma se acordă unui singur părinte şi nu poate depăşi 1.500 de lei

Suma se acordă unui singur părinte şi nu poate depăşi 1.500 de lei. Poate însă să fie mai mică, dacă taxa cerută de şcoală este 600 de lei, spre exemplu. Măsura este bună atât pentru angajat dar şi pentru angajator pentru că firma o să scadă din impozitul pe profit, banii primiţi de la Guvern şi oferiţi mai apoi părinţilor.

Este o măsură care ar putea să ajute mulţi părinţi în contextul în care anul trecut în România au fost 530.000 de preşcolari şi 30.000 de copii înscrişi la creşă.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel