Sari la conținut

Cum poți scăpa de incontinența urinară printr-o metodă simplă și rapidă

Incontinența urinară tratament. Multe femei, tinere mămici, mai ales, se confruntă cu o problemă majoră care le creează un disconfort total: incontinența urinară. Puține știu însă care sunt soluțiile pentru a scăpa de această problemă.

“Incontinența urinară apare când se produce o slăbire a mușchilor pelvini, care susțin vezica, și a mușchiul sfincterian care controlează fluxul urinar. Deși asociată cu înaintarea în vârstă, incontinența urinară poate să apară la orice vârstă. Datele arată că cele mai afectate sunt femeile care au născut pe cale naturală. Sarcina și nașterea slăbesc mușchii planșeului pelvin și afectează nervii zonei pelvine.
Este denumită și incontinență urinară de efort, întrucât pierderea involuntară de urină apare ca urmare a efortului – exerciții fizice, urcarea treptelor, ridicarea unor greutăti, activitate sexuală. Strănutul, tusea și chiar râsul cu poftă pot, de asemenea, să declanșeze scurgerile accidentale de urină.

Incontinența urinară tratament

În cazul incontinenței ușoare sau moderate, se recomandă următoarele:
Antrenarea mușchilor pelvini pentru a îmbunătăți funcția sfincterului uretral. Exercițiile Kegel, deși recomandate de medicul ginecolog Arnold Kegel încă din anii ‘40 femeilor cu incontinență urinară după naștere, pot fi efectuate atât de femei, cât și de bărbați. Acestea presupun abținerea de la urinare timp 10 secunde, apoi relaxarea alte 10 secunde, în runde de câte 5-10 contracții zilnice.
Tratamente cu plasma proprie, cunoscută ca și terapia vampir, fără reacții adverse, și ce va trebui refăcută de 2 -3 ori pe an, și tratamente cu laser CO2-MonaLisa Touch”, explică Dr. Daniela Diveică, medic specialist în chirurgie plastică și estetică.
Pentru cine este recomandat MonaLisa Touch?
MonaLisa Touch este recomandat atât tinerelor, mămici sau nu, cât și femeilor cu vârste de peste 45 de ani.

Rejuvenarea vaginală

“MonaLisa Touch este un tratament nedureros, minim invaziv cu laser pentru rejuvenare vaginală. Prin acțiunea blândă asupra mucoasei vaginale, laserul stimulează producția de colagen, îmbunătățind funcționalitatea zonei tratate și restaurând echilibrul trofic al mucoasei membranei vaginale.
MonaLisa Touch este recomandat persoanelor care se confruntă cu senzații de jenă, disconfort; senzație de uscăciune; disconfort în timpul actului sexual; modificarea florei; incontinența urinară; cistita recurentă; alte simptome ce apar după naștere, în (pre)menopauză.

MonaLisa Touch este tratamentul original pentru rejuvenare vaginală care folosește sistemul SmartXide2 by DEKA, cu caracteristici tehnice în exclusivitate care fac ca tratamentul să fie unul sigur, fară efecte adverse. Practic, aplicatorul este introdus în vagin, iar acțiunea de ablație a laserului stimulează colagenul în pereții vaginali pentru rehidratarea și restaurarea funcțională a țesuturilor”, mai precizează Dr. Daniela Diveică.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel