Sari la conținut

Incredibil! Ce fruct este interzis în toate pușcăriile lumii

Din cuprinsul articolului

Incredibil! Ce fruct este interzis în toate pușcăriile lumii și care este motivul. Este vorba despre un fruct banal, pe care îl folosim cu toții zilnic.

Un fruct deosebit de apreciat pretutindeni pare să fie duşmanul statului de drept şi al securităţii din penitenciare. Prin urmare deţinuţii au interzis la el. Nimeni nu are voie să dețină așa ceva în pușcărie.

Este vorba de lămâie. Dar de ce sunt lămâile sunt interzise? Ei bine, sunt două motive principale.

În primul rând, lâmâia şi derivatele acestui fruct sunt interzise pentru deţinuţi, motivul principal fiind acela că aceste fructe pot fi utilizate foarte uşor pentru obţinerea alcoolului.

O altă explicație este aceea că acest fruct exotic este interzis în spatele gratiilor deoarece poate fi folosit pentru dizolvarea substanţelor interzise, în special a heroinei, drogul cel mai des întâlnit în închisori, notează Antena3.

Cum se pedepsește

Introducerea în mod ilicit de bunuri şi obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.

Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, scrie anp.gov.ro.

Știați că…?

  • Un studiu a arătat faptul că lămâia pe care cu toții o știm și o consumăm astăzi este, de fapt, un hibrid între un portocal acru și un lămâi sălbatic („citron”).
  • Oamenii de știință au constatat faptul că primul lămâi din lume ar fi crescut în sudul Indiei, nordul Burmei și China.
  • Lămâiul a ajuns în Europa în primul secol d.Hr., în timpul Romei Antice și a crescut aproape de sudul Italiei de astăzi.

Chiar dacă sunt total interzise în penitenciare, lămâile au numeroase beneficii pentru sănătate. Consumul de lamaie ajuta in tratamentul infectiilor gatului, indigestiei, constipatiei, problemelor dentare, febrei, hemoragiilor interne, reumatismului, arsurilor, excesului de greutate, problemelor parului, tulburarilor respiratorii, holerei si hipertensiunii arteriale.

Apreciata mai ales pentru efectele sale terapeutice, multe generatii au recunoscut importanta lamaiei in intarirea sistemului imunitar si in terapia bolilor stomacului. Aceasta ajuta nu doar la purificarea sangelui ci ajuta organismul sa lupte impotriva bolilor.

Lămâile conțin vitamine și minerale și sunt excelente mai ales vara sub formă de limonadă sau fresh.

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel