Categories: Ştiri sănătate

Informații utile: Cât mai costă un an de vechime în muncă în 2023

Din cuprinsul articolului

Informații utile: Cât mai costă un an de vechime în muncă în 2023. Iată ce trebuie să știe cei care urmează să se pensioneze și vor să cotizeze pentru a beneficia de pensie mai devreme.

Cei care urmează să se pensioneze pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale.

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare”, se menționează în actul normativ, notează Adevărul.

Astfel, cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu au calitatea de pensionari şi care nu au fost asiguraţi sau nu au avut obligatia asigurarii in sistemul public de pensii in anumite perioade, vor putea încheia, până la 31 august 2023, un contract de asigurare prin care îşi pot plăti retroactiv contribuţia de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului.

De asemenea, acestea trebuie să nu fi realizat, în perioadele pentru care solicită plata retroactivă, stagiu de cotizare sau asimilat acestuia în sistemul public de pensii din ţară sau în sisteme neintegrate acestuia, ori în alte state membre ale Uniunii Europene sau cu care România are acorduri de securitate socială.

Contractul de asigurare socială reprezinta asigurarea în sistemul public de pensii, în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă si se încheie în formă scrisă între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.

La încheierea contractului de asigurare sociala, asiguratul va completa o declaraţie, conform modelului prevăzut de lege, din care să reiasă că, în perioada înscrisă în contractul de asigurare pentru care se solicită asigurarea, îndeplineşte condiţiile cumulative, conform legii.

Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială şi efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare, iar cota de contribuţie potrivit Codului Fiscal este de 25 % în anul 2023.

Cum de la 1 ianuarie 2023 salariul minim brut pe țară este de 3.000 de lei, contribuția lunară la sistemul public de pensii crește de la 638 lei cât era în 2022, la 750 lei în 2023.

Astfel, contribuția la sistemul public de pensii va fi de 9.000 de lei în acest an.

Dosar cu șină…

Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, trebuie să vă prezentați personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii a Municipiului București, cu cartea de identitate in original și copie.

Documente necesare:

  • Carte de identitate original + copie;
  • Dosar carton cu șină;
  • Formular deschidere contract în două exemplare;
  • Declarație protecție date;
  • Declarație pe propria răspundere.
  • În cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat – pașaportul sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei, mai notează Adevărul.

Recent Posts

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

50 de secunde ago

4 zodii instabile emoțional. Își schimbă starea de spirit într-o singură clipă

V-ați întrebat vreodată de ce unii oameni par mai instabili emoțional decât alții? Potrivit astrologiei,…

31 de minute ago

Ceaiul care topește grăsimea de pe burtă. Lidia Fecioru: Vindecă tot ce înseamnă infecțiile cu echinococi, stafilococi, gonococi

Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru ne dezvăluie un remediu miraculos care ne ajută să ardem grăsimile și…

o oră ago

În ce zile NU se spală în Săptămâna Mare! E mare PĂCAT

În unele zile din Săptămâna Patimilor, e păcat să te apuci să speli rufe sau…

2 ore ago

Zodia lovită de un val de prosperitate. Are șansa să câștige o mulțime de BANI

Camelia Pătrășcanu prevestește prosperitate pentru o zodie. Totodată, și alți nativi se vor bucura de…

2 ore ago

Marcel Ciolacu: „Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți!“

Marcel Ciolacu a lansat o ironie lipsită de inspirație în cadrul unei conferințe de presă…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian