Sari la conținut

Înger și demon. Incredibil cum arată ACUM călugărița care a câștigat „Vocea Italiei”, în urmă cu nouă ani

Foto: The Voice Italy 2014.

Viața Cristinei Scuccia, o călugăriță din Sicilia, s-a schimbat complet după ce a participat la „Vocea Italiei”, concurs pe care l-a și câștigat, în 2014.

Sora Cristina Scuccia s-a prezentat pe scenă cu hitul „No One”, al Aliciei Keys, lăsând juriul mască, în momentul în care au întors scaunele și au văzut că pe scenă este o călugăriță.

La acea vreme, Cristina Scuccia era măicuță la mănăstirea “Ursuline Sisters of the Holy Family”, din Milano și nu părea dispusă să renunțe la cele sfinte pentru a face o carieră în muzică.

Cristina Scuccia
Sursa foto: Cristina Scuccia Instagram

Înger și demon. Incredibil cum arată acum călugărița care a câștigat „Vocea Italiei”

Dezinvoltă, fără emoții și implicată total în momentul pe care îl trăia, sora Cristina le-a spus juraților „Am un dar și am vrut să-l împărtășesc cu voi”.

După câștigarea concursului „Vocea Italiei”, însă, viața ei s-a schimbat radical. Nu doar că a renunțat la călugărie, dar a început să apară în diverse show-uri de televiziune, iar aspectul ei nu mai are nimic în comun cu cel de acum opt ani.

Cristina Scuccia a renunțat la viața de călugăriță, iar acum este ospătăriță în Spania. În ciuda greutăților, Cristina n-a renunțat niciodată la visul de a deveni artistă. Așa se face că anul trecut și-a lansat primul single, numit „La felicita e una direzione”.

De asemenea, lookul ei e total diferit, după ce și-a pus cercel în nas și a început să poarte fuste scurte, iar în păr și-a pus extensii și și-a făcut împletituri.

cristina scuccia
Sursa foto: Cristina Scuccia Instagram

Ea și-a făcut apariția la emisiunea „Verissimo”, unde a uimit cu transformarea radicală.

„Am ales să-mi urmez inima fără să mă gândesc la ce vor spune oamenii despre mine. Cred că trebuie să îți asculți inima cu curaj.

Schimbarea este un semn de evoluție, dar este întotdeauna dificilă, deoarece este mai ușor să te ancorezi în propriile certitudini decât să îți pui întrebări. Există un bine sau un rău?”, a declarat fosta călugăriță, potrivit The Guardian.

Cristina Scuccia a spus în emisiune că a avut nevoie de ajutorul unui psiholog după decizia de a renunța la viața monahală.

„Am riscat și mi-am făcut griji că voi ajunge sub un pod. I-am repetat mereu acest lucru psihologului meu”.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel