Sari la conținut

Secretul neștiut de nimeni. Cum a căpătat Arsenie Boca puterile supranaturale: putea face profeții și cunoștea dintr-o privire gândurile și faptele oamenilor

Arsenie Boca
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Cum a căpătat Arsenie Boca puterile supranaturale

Parintele Arsenie Boca este în momentul de față unul dintre cei mai iubiți duhovnici ai românilor și, deși nu este canonizat oficial, mulți îl consideră un sfânt.

De numele lui Arsenie Boca, al cărui mormant din Prislop este loc de pelerinaj pentru creștini, sunt legate o multime de mărturisiri de vindecare sau de participare la adevărate minuni.

Arsenie Boca: secretul puterilor sale supranaturale

Există însă o poveste puțin cunoscută despre cum a devenit Arsenie Boca „sfânt”. Întâmplarea a avut loc în 1939, când părintele Boca avea vârsta de 29 de ani și se afla pe Muntele Athos, mai precis la schitul romanesc Prodromu, unde a petrecut 3 luni.

Din umilință și din smerenie, părintele n-a vorbit niciodată foarte clar despre ceea ce i s-a întâmplat în acel an, la Muntele Athos.

Ucenicii lui, însă, povestesc că, mergând el acolo, pe munte, prima data s-a dus într-o pădure deasă, să se roage. Și s-a rugat mult la Iisus Hristos pentru a-i trimite un duhovnic, un povățuitor bun, să-l îndrume pe calea călugăriei.

Arsenie Boca
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Dupa un timp, Arsenie Boca a început să se roage și la Maica Domnului. În acel moment, după cum a povestit chiar părintele însusi, Maica Fecioara i s-a arătat coborând dintre nori și venind la el. L-a luat de mână și l-a urcat pe un munte așa de înalt, că „nici nu puteai să privești in jos”.

Iar acolo, pe creasta muntelui, l-a lăsat Maica Domnului pe mâna unui sfânt. Era Sfântul Serafim din Sarov, ce viețuise pe pământ cu vreo două veacuri în urmă. Dupa care, Sfanta Fecioara s-a topit în văzduh, tot așa de lin și neașteptat cum se arătase.

Vreme de 40 de zile, Arsenie Boca a primit pe acel munte invatatura de la Sf. Serafim, urcand in fiecare zi, fara teama, creasta dintre abisuri. Si in tot acest rastimp de 40 de zile, Arsenie Boca a tinut in continuu post negru.

Povestea spune că, după câteva luni, când s-a întors din Grecia la Mănăstirea Sâmbăta, era cu totul alt om.

Oamenii își amintesc cum părintele Arsenie Boca avea darul proorociei, iar puterea lui cea mare, consta în privire. Dacă se uita la tine, te cutremurai și te umileai pe loc. Și-ti știa imediat toate gândurile, numele și datele persoanle, fără să te cunoască, dar și toate faptele, păcătoase sau bune.

Minunile Sfântului Ardealului

De-a lungul anilor au apărut numeroase mărturii ale minunilor săvârșite de părintele Arsenie Boca. De la bolnavi de cancer la orbi și persoane cu paralizie, „pacienții” părintelui erau vindecați, potrivit relatărilor, prin puterea credinței.

„In lucrarea parintelui Arsenie avem si cazuri de vindecari miraculoase. A vindecat un orb pe care mai intai l-a spovedit si l-a impartasit si apoi i-a zis sa iasa din biserica. Cei prezenti au zis sa-l ajute fiind orb, dar parintele i-a oprit zicandu-le sa-l lase sa mearga singur. Ajungand la usa bolnavul a zis: „Mai fratilor, eu vas”. In acel moment i-a revenit vederea pentru toata viata. Un om paralizat la par a fost dus cu caruta la manastire si parintele i-a zis sa coboare din caruta. El a coborat si de atunci a mers normal”, scriau autorii cartii „Alte marturii despre Parintele Arsenie Boca”, aparuta in Colectia „Ortopraxia”, in 2008.

„Un orb a stat o luna de zile la manastire si canta mereu o cantare despre pace. Intr-o zi, dupa vecernie, dupa ce au iesit toti din biserica, parintele Arsenie l-a luat pe orb afara si i-a zis sa se uite in sus si sa-i spuna daca vede ceva si i-a raspuns ca parca zareste ceva. A doua zi, dupa vecernie, din nou l-a luat si i-a zis sa priveasca spre cer, iar orbul i-a zis ca vede mai bine. In a treia zi orbul a vazut si mai bine. In circa o saptamana orbul s-a vindecat”, scriau autorii cartii „Sfantul parinte Arsenie Boca”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel