Categories: Expertul zilei

Ingredient cancerigen folosit intens în perioada postului. Medic: „dacă țineți post, feriți-vă de acest produs”

Anul acesta Creștin ortodocșii au de ținut 48 de zile de post înainte de Paște. Acestea au început pe 18 martie și se sfârșesc pe 5 mai. Începutul postului diferă de la un an la altul, în contextul în care data Sfintelor Paști nu are o dată fixă de prăznuire. În perioada postului, credincioșii trebuie să se roage pentru curățarea sufletului.

Dea asemenea, este interzis consumul de carne, brânză, ouă și lapte. În schimb, există și zile în care credincioșii au dezlegare la pește.

Astfel, pentru mulți români, postul Paștelui reprezintă nu doar o perioadă de abstinență alimentară, ci și o oportunitate de regenerare spirituală și de întărire a legăturii lor cu Dumnezeu și cu comunitatea creștină.

Din păcate însă, uneori, oamenii nu știu ce alimente să aleagă în post, astfel încât să aibă o dietă echilibrată, hrănitoare, dar și sănătoasă. Și consumă hrană care este chiar mai nocivă decât produsele animale.

Medicul nutriționist, Mihaela Bilic, trage un semnal de alarmă cu privire la aceste alimente.

”Feriți-vă de acizii grași trans!”

”Dacă țineți post, feriți-vă de acizii grași trans!

Acizii grași trans, alții decât cei prezenți în mod natural în grăsimile de origine animală, sunt periculoși pentru sănătate. Grăsimile trans apar atunci când transformăm uleiurile vegetale din formă lichidă în formă solidă. Este demonstrat că au potențial cancerigen, de aceea există legislație europeană care limitează prezența acizilor trans la maximum 2g la 100g grăsime. Industria alimentară a fost nevoită să renunțe la hidrogenarea grăsimilor vegetale și să reconfigureze producția de margarină, dar încă există pe piață multe produse care conțin margarină clasică, pentru că este ieftină!

Sursă foto: Facebook/MihaelaBilic

În ce alimente găsim acizi grași trans

În ce produse găsim acizi grași trans în mod frecvent? În toate alimentele care presupun un amestec de făină și margarină, adică produse de panificație și patiserie. Acizi grași trans găsim și în sosuri, semipreparate, alimente procesate și produse fast-food, acolo unde grăsimea animală de timp unt sau smântână este înlocuită cu forma mai ieftină- grăsime de cocos sau de palmier și margarină. Din păcate orice produs care are ca ingredient grăsimea vegetală are șanse mari să conțină și acizi grași trans”, explică medicul.

Dincolo de alimentele ambalate, pe care ar trebui să fie indicat conținutul de acizi grași trans, mâncarea preparată în restaurante și rețele fast-food nu este nici controlată și nici analizată.

Pizza făcută cu mozarella de proastă calitate, obținută din grăsimi vegetale în loc de lapte, este plină de acizi grași trans.

La fel și preparatele care conțin sosuri și smântână vegetală, produsele de patiserie de la colț de stradă și majoritatea produselor de post. Pentru că grăsimile trans apar, culmea, doar în produsele care conțin grăsimi vegetale.

Margarina și uleiul de palmier, cele mai periculoase

Evitați margarina, grăsimea de cocos și de palmier. Cât despre ulei, el trebuie folosit ca atare, în formă lichidă, indiferent că e de floarea-soarelui sau de măsline.

Iar pentru cei care țin post, puneți accentul pe legume și leguminoase boabe, pe mâncare gătită din ingrediente simple, așa cum făceau bunicii noștri. Mai bine un ghiveci de legume, decât paste tartinabile și patiserie de post. Și nu uitați că sunt doar 10 zile cu dezlegare la ulei și vin, până și religia știe că excesul de grăsimi vegetale nu este sănătos”, scrie Mihaela Bilic pe Facebook.

Recent Posts

Horoscopul săptămânii 29 aprilie-5 mai 2024. Provocări şi schimbări

Provocările vor fi la ordinea zilei pentru cele mai multe dintre zodii, în contextul în…

4 ore ago

Alertă în hipermarketuri: conservele care provoacă infertilitate!

Supa, peștele, roșiile sau laptele de cocos din conserve vă pot salva atunci când vă…

5 ore ago

Florin Piersic, operat de urgență! Ce a păţit actorul după un spectacol

Îndrăgitul actor Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce a susținut un spectacol…

5 ore ago

Senatul a adoptat proiectul de aprobare a OUG privind excepţiile de la „taxa pe boală”

Senatul a adoptat proiectul pentru aprobarea OUG 34/2024 care prevede scutirea de la plata contribuţiilor…

6 ore ago

Miracolul care i-a salvat viaţa unui ambulanţier, după un AVC făcut în timpul unei misiuni de salvare

Un bărbat, şofer pe ambulanţă, a suferit un atac cerebral în timp ce se îndrepta…

6 ore ago

Informaţii medicale în sistem digitalizat despre Spitalul Judeţean Bistrița

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, Gabriel Lazany, a prezentat luni o aplicaţie pentru…

7 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului