Prima dragoste și sufletul pereche. Ne aducem aminte mereu, și cu plăcere, de prima tresărire a inimii. Apoi, toată viața, suntem în căutarea sufletului pereche, acea persoană care să ne completeze la perfecție și alături de care să vrem să întemeiem o familie și să îmbătrânim.
Psihologul colaborator al Doctorului zilei, Eveline Osnaga-Țibichi ne explică ce înseamnă aceste două concepte, care e diferența dintre ele și, nu în ultimul rând, ne și arată cum să ne găsim jumătatea.
Doctorul zilei: Cum cataloghezi prima dragoste și conceptul sufletului pereche?
Psiholog Eveline Osnaga: Sunt două concepte diferite. Prima dragoste este strâns legată de primele emoții care ne sunt stârnite de o persoană de care suntem atrași, în timp ce sufletul pereche este o întâlnire karmică cu o încărcătură spirituală.
Nu multe persoane se pot lăuda cu o primă dragoste și în același timp să fie și cu sufletul pereche. Acest gen de relații, din exterior, pot părea perfecte, ideale, însă aceste relații sunt epuizante, ne vulnerabilizează și, în final, nu fac altceva decât să ne învețe lecția pe care o avem de învățat.
Se spune că prima dragoste nu se uită niciodată. Eu îmi aduc aminte că mă îndrăgostisem până peste urechi de colegul meu de grădiniță, Liviu. Ne cafteam dimineață, la prânz și seara. Lăsând gluma, hai să vorbim de prima dragoste. Ce e ea, cum se simte și când apare?
Un amalgam de stări
Povestea cu Liviu se încadrează într-un alt capitol, prima dragoste apare în general, în adolescență deși nu este o regulă în acest sens. Mai frecvent apare în adolescență, pentru că perioada acesta este marcată de ideea de a ne descoperi pe noi înșine ca adulți, și după ce căutăm explicații, și după ce avem senzația că le știm pe toate, apare cineva care ne intrigă pentru ceea ce stârnește în noi. Prima dragoste apare ca un amalgam de stări, senzații, emoții și sentimente, iar această combinație ne ajută să facem proiecții și în final să ne îndrăgostim. Proiecțiile joacă un rol foarte important în acest proces, pentru că rolul lor este de a căuta lucruri familiare nouă în persoana din fața noastră. Cu alte cuvinte, atunci când facem remarci de genul: are simțul umorului sau îi place să vorbească mult etc., de fapt noi vorbim despre propria persoană și despre ce ne imaginăm noi că este cel din fața noastră.
După ce depășim acestă fază de proiecție și ajungem să ne îndrăgostim, descoperim că lăsăm garda jos și ne simțim cea mai importantă persoană din lume pentru omul cu care suntem implicați în relație.
Ne dăm seama că vrem să oferim mai mult decât primim pentru că fericirea celuilalt este și fericirea noastră. Este perioada în care sperăm sau cel puțin ne imaginăm că aceasta este persoana lângă care am vrea să ne petrecem viața.
De ce nu uităm niciodată
Doctorul zilei: Aceste emoții – prima dragoste – e adevărat că nu le uiți niciodată? De ce? Contează, poate, că apare la vârsta la care nu știm să mințim conștient și cu intenție?
Psiholog Eveline Osnaga: Nu le uităm, dar nu înseamnă că trăim cu ele sau prin ele. Cel puțin nu este sănătos să trăim în trecut sau în umbra unei relații încheiate.
Probabil că nu uităm prima relație de iubire pentru că o asociem cu un moment special din viața noastră. Pentru unii este primul sărut sau, pentru alții, poate fi primul contact sexual, în timp ce pentru anumite persoane primii fluturi în stomac fac, de fapt, diferența. Indiferent cu ce asociem prima iubire, acel „ceva” a fost ceea ce aveam nevoie în momentul respectiv. Prima relație de iubire nu este neapărat prima relație în care suntem implicați.
În ultimii ani am avut mulți adolescenți în terapie, și am observant că sunt dispuși să intre într-o relație din curiozitate, nu neapărat mânați
de un sentiment profund. Ceea ce face prima dragoste să fie specială este autenticitatea cu care intrăm în relație cu „jumătatea” noastră. Adică atunci când nu vrem să părem altceva decât suntem, când nu ne grăbim să-i căutăm defectele și când nu suntem interesați de ce are, ci de cine este. Ajungem să mânjim iubirea când luăm în calcul mai mult partea materială decât cea sentimentală, iar când ne „lovim” de prima iubire acest aspect nu se află în zona noastră de interes.
Nu există un tipar
Doctorul zilei: Crezi că acest tipar (stabilit de primii fiori de iubire) căutăm să-l găsim și mai târziu, în relațiile ulterioare? Cum ne influențează prima dragoste restul relațiilor?
Psiholog Eveline Osnaga: Nu cred asta, de fapt nu toți oamenii sunt la fel, unii rămân marcați sub diverse forme, în timp ce alții vor încerca să caute ceva diferit sau pur și simplu aleg să învețe din experiența avută și vor să alegă ceva total diferit.
Ideal este să nu ne împotmolim într-un clișeu. Sunt detalii pe care nu le luăm în calcul, dar care fac diferența, cum ar fi că atunci când ne lovim de prima iubire avem o vârstă și niște nevoi, iar în timp nevoile se schimbă și, implicit, nici tiparul nu ne-ar mai fi pe măsură. Tiparul lăsat de prima iubire este potrivit pentru ceea ce am fost la un moment dat în viață, nu pentru ceea ce suntem în prezent.
Explicația este simplă, acea relație nu a „ținut” pasul cu dezvoltarea personală a celor care au fost implicați cândva în relație.
De ce suferim când se termină
– De ce celelalte relații rămân în umbra primeia? De ce suferim atât de mult când prima relație se termină?
– Depinde de personalitate și caracterul fiecărei persoane în parte. Nu suntem la fel, deși aparent nu suntem foarte diferiți. Avem tendința să considerăm că prima iubire a fost complexă și specială, pentru că nu ne permitem să experimentăm lucruri noi și nici nu ne permitem să cunoaștem oameni noi prin intermediul sentimentelor și al emoțiilor. Ne limităm, practic, la a-i cunoaște ca pe niște personaje, cel mai probabil de teama de a nu fi răniți din nou și din nou. Motivele pentru care suferim sunt din cele mai diverse pentru că după ce experimentăm iubire apoi facem cunoștință cu neiubirea, pentru că dispare comunicarea și se lasă tăcerea grea, pentru că ne simțim înlocuiți ca și cum nu am fost suficienți, pentru că nu ne simțim acceptați, pentru că ne este greu să înțelegem că și relațiile, ca și oamenii … mor!
Suferim pentru că suntem oameni și pentru că iubirea ne face vulnerabili, dar trebuie să luăm în calcul că este datoria noastră să avem o igienă emoțională corectă și să acceptăm că sunt lucruri în viață care pur și simplu se termină.
Cum îți găsești jumătatea
– Doctorul zilei: Ce e sufletul pereche și cum îl identifici? Cum îți dai seama că partenerul/partenera ta este sufletul tău pereche?
– Psiholog Eveline Osnaga: Ca să crezi în sufletul pereche trebuie să crezi în destin. În operele lui Platon apare un mit, care susține că la început, pe Pământ, trăiau ființe care arătau ca doi oameni lipiți spate în spate. Aceste ființe aveau o putere foarte mare și tot ce își propuneau puteau să realizeze. Și atunci, Zeii au decis să-i separe în trupuri diferite. Iar misiunea lor era să se găsească și să se unească pentru a-și recăpăta puterile.
În viața de zi cu zi avem tendința să credem că sufletele pereche sunt personajele din telenovele sau din cărți, care se iubesc cu năbădai, însă întâlnirea cu sufletul pereche este, de fapt, o plată karmică, o lecție neînvățată „la timp”. Pe cât de specială este întalnirea cu sufletul pereche, pe atât de dureroasă poate fi. Nu este dificil să-l identifici pentru că este diferit de tot ceea ce este banal sau uzual la cei din jur.
Este acea persoană care are capacitatea să se conecteze emoțional și sentimental fără să facă mari eforturi, este ca o reîntâlnire după o perioadă lungă de absență.
Este omul cu care te înțelegi din priviri și este ușor să-i citești gândurile. Este acea persoană care completează perfect minusurile tale cu plusurile lui și, incredibil, plusurile tale sunt exact minusurile lui.
