Sari la conținut

Interdicții pentru persoanele care refuză vaccinul anti-Covid. Ce restricții pot exista în această circumstanță?

În timp ce vaccinurile anti-Covid au început să fie distribuie în toate țările, la nivel mondial, persoanele au opinii diferite despre imunizare. Unii oameni abia așteaptă imunizarea, însă există un grup de persoane care refuză cu orice preț să își administreze formula. Astfel, în dorința de a opri răspândirea rapidă a virusului, autoritățile ar putea impune anumite interdicții pentru persoanele care refuză vaccinul anti-Covid.

În Marea Britanie, un studiu arată că o persoană din 5 refuză posibilitatea de a se vaccina. În acest sens, începutul anului 2021 ar putea fi marcat de o întrebare justificată, indiferent de opinia personală: ar trebui să fie impuse restricții pentru persoanele care refuză vaccinul anti-Covid?

Cu toate că este un subiect delicat, autoritățile din anumite state au început deja să ia în considerare introducerea unor sisteme care să dovedească administrarea dozelor de vaccin. Potrivit CNBC, acest lucru le-ar putea permite autorităților și deținătorilor de afaceri să vadă cine este imun împotriva virusului SARS-CoV-2.

Unii specialiști consideră că o astfel de decizie s-ar putea justifica, oferindu-le autorităților libertatea de a impune restricții persoanelor care refuză imunizarea, dacă se dovedește că formula diminuează semnificativ rata de infectare.

De asemenea, decizia se poate argumenta prin faptul că oamenii care nu se vaccinează dar pot circula liber sunt predispuși la infectări. Acest lucru se află în strânsă legătură cu posibilitatea de a limita eficiența eforturilor de a opri virusul și, de asemenea, de a facilita dezvoltarea unor tulpini mult mai periculoase SARS-CoV-2. Unele tulpini de acest tip ar putea fi rezistente la vaccinurile dezvoltate în prezent, ceea ce ar face orice efort realizat până acum să fie inutil.

Persoanele au început deja să speculeze care vor fi aceste restricții. Printre acestea se numără interzicea zborurilor, intrarea în restaurante, magazine și alte spații publice frecventate.

Dovada imunizării va fi reprezentată de un „pașaport”, document care le permite persoanelor imunizate să facă anumite activități care până acum erau restricționate, din cauza contextului pandemic actual.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel