Sari la conținut

Interpretarea profețiilor lui Nostradamus. Regele Charles va abdica și noul statut de rege va fi preluat de ….

O profeție șocantă a lui Nostradamus a fost interpretată de Mario Reading, un astrolog expert al secolului al XVI-lea, care a prezis și divorțul lui Charles de Prințesa Diana. Acesta susține că actualul Rege va abdica, iar tronul va fi preluat de unul din fii săi, și nu este vorba de William.

Cartea, scrisă încă din 2005, reinterpretează predicțiile originale făcute de Nostradamus acum 447 de ani și sugerează ca „un om care nu s-a așteptat niciodată să devină rege” să preia tronul.

Acest lucru a condus la afirmația-bombă că s-ar putea referi la Prințul Harry sau chiar la australianul Simon Dorante-Day, care pretinde că este fiul secret al Regelui Charles și al Camillei, potrivit Daily Mail.

În carte, Reading folosește poemele criptice scrise în 1555 pentru a prezice cu exactitate anul morții Majestății Sale Regina.

„Preambulul este că regina Elisabeta a II-a va muri, în jurul anului 2022, la vârsta de aproximativ nouăzeci și șase de ani, cu cinci ani înainte de termenul de viață al mamei sale”, spune autorul.

Reading a speculat că termenul „Rege al Insulelor”, folosit într-unul dintre poemele profetice ale lui Nostradamus, înseamnă că până la începutul domniei regelui Charles al III-lea, o mare parte din Commonwealth se va fi desprins de organizație, care va rămâne limitată la insulele britanice.

Prințul Charles va împlini 74 de ani în 2022, când va prelua tronul, dar resentimentele care i-au fost aduse de o anumită proporție din populația britanică, în urma divorțului său de Diana, Prințesa de Wales, încă persistă”, a spus Reading.

Presiunea îl va obliga pe Charles să abdice, potrivit profețiilor interpretate

Acesta a adăugat că, din cauza vârstei înaintate a regelui Charles, presiunea îl va obliga să abdice în favoarea Prințului William.

Dar într-o a doua revizuire a cărții sale, publicată în 2006, Reading a făcut o afirmație și mai dramatică, spunând că, potrivit lui Nostradamus, „un om care nu s-a așteptat niciodată să fie rege îl va înlocui”.

„Înseamnă asta că prințul William, care s-ar fi așteptat să urmeze după tatăl său, iese din discuție?”, a întrebat Reading, adăugând „că prințul Harry, implicit, devine rege în locul său? Asta l-ar face regele Henry al IX-lea, la doar 38 de ani.”

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel