Din cuprinsul articolului
În România se estimează că aproape 14% din populație suferă de sindromul de intestin iritabil, femeile fiind mai frecvent afectate. Medicul gastroenterolog Adela Stanciu a explicat într-un interviu pentru Doctorul Zilei principalele cauze, simptome și strategii terapeutice pentru această afecțiune complexă.
„Deși cauza exactă a sindromului de intestin iritabil rămâne în continuare incomplet înțeleasă, astăzi cunoaștem mai mulți factori care ar putea contribui în dezvoltarea acestuia: alterarea axei intestin-creier, hipersenzitivitatea viscerală, dismotilitatea gastrointestinală, disbioza, intoleranțele alimentare, inflamația mucoasei intestinale, permeabilitatea intestinală crescută, dar și factorii psihosociali. Observăm că evenimentele stresante, sindromul anxios și cel depresiv sunt frecvent întâlnite în rândul pacienților cu S.I.I.
Cu toate că sindromul de intestin iritabil nu este nici grav, nici cu risc vital, acesta scade uneori important calitatea vieții, asemenea unor boli organice cronice și severe”, declară dr. Adela Stanciu.
DZ: Cum se pune diagnosticul de sindrom de colon iritabil? Când trebuie să ne alarmăm și să mergem la medic?
Dr. Adela Stanciu: Anamneza detaliată rămâne esențială în diagnosticul pacienților cu sindrom de intestin iritabil. Astfel, se stabilește subtipul sindromului, se realizează diagnosticul diferențial pentru a elimina alte patologii potențiale și se monitorizează semnele de alarmă.
Criteriile de diagnostic sunt reprezentate de criteriile Roma IV (publicate în 2016 de către Rome Foundation):
- Durere abdominală recurentă cel puțin 1 zi pe săptămână, în ultimele 3 luni, cu debutul simptomelor cu cel puțin 6 luni înainte de diagnostic
- Asociată cu cel puțin două dintre următoarele: legată de defecație (ameliorarea sau agravarea durerii după defecație), modificarea frecvenței scaunului, modificarea formei (aspectului) scaunului.
Clinicianul va stabili subtipul sindromului prin scala Bristol, un instrument care evaluează tranzitul pacientului în funcție de predominanța constipației sau diareei.
Având în vedere că diagnosticul este unul clinic, așadar stabilit în funcție de simptome pentru care nu există teste care să le certifice, ghidurile actuale recomandă stabilirea diagnosticului de S.I.I. oricând pacientul întrunește criteriile acestuia.
Excepția de la diagnosticul imediat al S.I.I. o vor da « semnele de alarmă », în cazul cărora sunt necesare investigații mai amănunțite, precum: endoscopia digestivă superioară și/sau inferioară, analize de laborator atât din sânge (ex. anticorpii pentru detecția bolii celiace) cât și din materiile fecale (ex. calprotectina) sau examene imagistice complementare.
DZ: Care sunt principalele semnale de alarmă, când trebuie să mergem la medic?
Dr. Adela Stanciu: Consultația medicală de specialitate se impune atunci când pacientul prezintă anumite anumite semne și simptome specifice, insoțite de factori de risc:
- Vârsta debutului simptomelor peste 50 de ani, istoricul familial de cancer colorectal, boli inflamatorii intestinale, boală celiacă,
- Hemoragia digestivă/testul hemoragiilor oculte in materiile fecale pozitiv, anemia,
- Scădere ponderală neintențională, febra, simptome nocturne, precum și senzația de defecație imperioasă.
DZ: Cum tratăm sindromul de intestin iritabil
Dr. Adela Stanciu: Terapia va ține cont de particularitățile pacientului, dar și de subtipul sindromului de care acesta suferă. Dispunem de două tipuri de intervenții : farmacologice și non-farmacologice.
Tratamentul non-farmacologic vizează modificarea stilului de viață, prin intervenții dietetice (identificarea alimentelor cu potențial agravant, respectarea orarului regulat al meselor și hidratare adecvată) și prin încurajarea activității fizice regulate, prin manipularea microbiomului intestinal și prin terapia psiho-comportamentală, hipnoza sau acupunctura.
Printre cele mai studiate intervenții non-farmacologice este dieta low-FODMAP, acronim derivat din engleză pentru un grup de carbohidrați fermentabili : Fermentable Oligo-, Di-, Mono-saccharides and Polyols. Acești carbohidrați se absorb greu în intestinul subțire, sunt fermentați excesiv de bacteriile din colon și produc astfel flatulență, senzație de balonare, crampe sau modificări ale tranzitului intestinal.
Dieta presupune inițial eliminarea tuturor alimentelor bogate în FODMAP din dieta zilnică pe o perioadă de 3-4 săptămâni, cu reintroducerea lor treptată ulterior. Astfel, se identifică alimentele incriminate în simptomatologie și se adaptează dieta.
Probioticele și-au demnostrat și ele eficacitatea în ameliorarea simptomatologiei in S.I.I. în numeroase studii, iar dintre cele mai eficiente sunt: bifidobacterium infantis, lactobacillus rhamnosus, lactobacillus plantarum, saccharomyces cerivisiae. Deși nu există un probiotic universal pentru toți pacienții cu sindrom de intestin iritabil, se recomandă proba terapeutică de aproximativ 3-4 săptămâni, timp în care se evaluează răspunsul și se întrerup sau schimbă dacă nu există un beneficiu în urma administrării.
Terapia farmacologică trebuie să controleze durerea și să fie individualizată în funcție de subtip. Atunci când predomină diareea, apelăm la antibiotice neabsorbabile (rifaximina), la antagoniși opiozi periferici (loperamida), la chelatorii de acizi biliari (colestiramina), la antagoniștii de receptor 5-HT3 (ondasetron) și la agenți micști antagoniști/agoniști opioizi (eluxadolin). În cazul în care predomină constipația, utilizăm fibre solubile (psyllium), laxative, activatori de canal de clor tip 2 (lubiprostona) sau de guanilat ciclaza-C (linaclotid).
DZ: Ce le recomandați pacienților mai ales ca măsuri de prevenție?
Dr. Adela Stanciu: Sindromul de intestin iritabil presupune mai mulți factori, unii dintre ei rămânând în continuare necunoscuți. Beneficiază de tratament individualizat, farmacologic și non-farmacologic și deși nu este o patologie organică structurală, calitatea vieții pacientului poate suferi.
Cu toate că nu dispunem de măsuri pentru prevenția primară, menținerea unui stil de viață echilibrat, gestionarea stresului cotidian, alături de recunoașterea precoce a semnelor de alarmă și adresarea precoce către medic pot îmbunătății semnificativ calitatea vieții, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
Prin urmare, bineînțeles că nu suntem neputincioși, ci dispunem pentru S.I.I. de o paletă largă de intervenții care să permită oamenilor o calitate a vieții cât mai înaltă.
