miercuri, martie 4, 2026
9.8 C
București

Investiţie strategică în Moldova: S-a semnat contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Iași

Investiţie strategică în Moldova! Reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) şi cei ai constructorului turc, care a câştigat licitaţia în asociere cu alte firme, au semnat contractul de lucrări pentru construcţia SRU Iaşi. Valoarea lucrărilor se ridică de 1,7 miliarde de lei, fără TVA.

Costul total al proiectului se ridică la 3,23 miliarde de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este la 362,9 milioane de lei.

Spitalul va fi ridicat în zona Moara de Vânt a municipiului Iaşi, suprafaţa construită fiind de peste 200.000 de metri pătraţi. Unitatea medicală va avea 850 de paturi, 20 de săli pentru operaţii şi va include şase centre clinice. Clădirea va fi dotată cu heliport şi va fi structurată pe nouă niveluri, respectiv două la subsol, parter, cinci etaje şi etaj tehnic.

Citeste si…

La evenimentul semnării contractului au fost prezenţi fostul ministru al Sănătăţii, Alexandru Rafila, dar şi parlamentari de Iaşi ai PSD.

Președintele Comisiei pentru sănătate a Camerei Deputaților, Alexandru Rafila, a estimat, vineri, că spitalul regional de urgență Iași va fi finalizat cel mai târziu în anul 2030.

Fostul ministru al Sănătății a fost prezent, la sediul Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, la semnarea contractului de lucrări de construcții aferent fazei a II-a a realizării spitalului regional de urgență.

Citeste si…

„La sfârșitul anului 2021, când am venit la Ministerul Sănătății, nu se întâmplase nimic cu cele trei spitale regionale și am reușit să finalizăm cele trei licitații pentru proiectele tehnice, care au durat încă un an și câteva luni.

Ulterior, s-au finalizat licitațiile și s-au executat lucrările de pregătire a terenului, lucrări complexe care, de exemplu, doar la Iasi au presupus excavarea a circa jumătate de milion de metri cubi de pământ și transportul lor. Însă, ceea ce este greu acum urmează’, a spus Rafila, potrivit Agerpres.

Citeste si…

alexandru rafila
Sursa foto: arhiva doctorulzilei

El speră ca peste patru ani acest spital să fie dat în folosință. „Urmează dotarea cu aparatură, cu echipamente de înaltă performanță, e o altă etapă de licitație care cred că va avea loc la anul și sunt convins că toate cele trei spitale vor fi finalizate probabil până în 2029, cel mult 2030.

Cred că acesta de la Iași, ca și cel de la Craiova, unde au început deja lucrările, le vom vedea finalizate. E foarte important că toate cele trei locații, și mai ales la Iași, avem universități de medicină și farmacie puternice. Este extrem de important să pregătim de acum resursa umană, medicii rezidenți”, a subliniat Alexandru Rafila.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Decizie cu impact uriaș pentru milioane de români. Anunțul făcut la cel mai înalt nivel

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va avea un...

Lovitură fără precedent pentru Trump! Iranul anunță decizia care schimbă tot

Iranul anunță că nu are nicio intenție de a...

Sprijin nou pentru copiii născuți prematur. Ministerul Sănătății pregătește un program național

Ministerul Sănătății a anunțat noi schimbări pentru copiii născuți...

Postul intermitent, o dietă care funcționează? Ce spun cercetătorii

Postul intermitent, o dietă care funcționează? Pentru că acest...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și