luni, decembrie 6, 2021

Ioana Constantin, PMP: „Acești politicieni mărunți de la București au cheltuit o vară cu luptele lor politice mărunte pe bani și influență, iar acum în spitale medicii luptă cu iadul”.

Dacian Cioloş, premierul desemnat al României, și-a depus luni, la Parlament, programul de guvernare şi lista Cabinetului. Duminică, Biroul Naţional al USR şi, ulterior, Comitetul Politic al partidului au aprobat lista membrilor Guvernului, propuşi de Dacian Cioloş, şi programul de guvernare.

Te-ar mai interesa: OMS a confirmat că varianta Omicron a fost detecta...

Ioana Constantin, PMP: „Propunerea Ioanei Mihăilă pe lista miniștrilor lui Dacian Cioloș este o sfidare la adresa românilor și personalului medical”

Ioana Constantin, vicepreședintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), este de părere că propunerea Ioanei Mihăilă pe lista miniștrilor lui Dacian Cioloș, este o greșeală impardonabilă, „o sfidare la adresa românilor și personalului medical”.

„Propunerea Ioanei Mihăilă pe lista miniștrilor lui Dacian Cioloș este o sfidare la adresa românilor și personalului medical. Pur și simplu, să te afli în situația în care azi în spitalele noastre se face medicină de dezastru pentru că nu a fost pregătit valul 4 corespunzător și să propui tot ministrul care a gestionat dezastruos pregătirea spitalelor, este revoltător.

Te-ar mai interesa: Avertisment OMS. Ce efect poate avea varianta Omic...

Vorbim despre ministrul care a ratat fondurile europene pentru programul de testare, despre ministrul care nu a reușit să pregătească nici Secțiile ATI și nici personal medical pentru Secțiile ATI, despre ministrul care abia când a plecat s-a plâns de piedicile care i s-au pus, nu când era în funcție. România, sanitar, nu mai are timp de experimente și improvizații.

De altfel, cu foarte mici excepții, cum e cazul lui Ionuț Moșteanu, Cristina Prună, Nicu Fălcoi sau Dragoș Pâslaru, cabinetul propus de Dacian Cioloș nu pare adecvat crizelor prin care România trece azi.

Te-ar mai interesa: Atenție! Produse alimentare cu un pesticid canceri...

Va pica în Parlament. Problema rămâne: România are nevoie de un guvern cu puteri depline, stabil, susținut de o majoritate stabilă pe termen lung. România nu mai are timp de improvizații”, a transmis Ioana Constantin pe contul său de Facebook.

„Acești politicieni mărunți sunt o rușine națională. Au cheltuit o vară cu luptele lor politice mărunte pe bani și influență, iar acum în spitale medicii luptă cu iadul”

Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat săptămâna trecută că 20 de medici şi asistenţi medicali din Republica Moldova vor veni să ajute personalul medical la spitalul modular de la Leţcani. Ioana Constantin a aplaudat ajutorul medicilor din  Moldova.

Te-ar mai interesa: Expunerea la virușii obișnuiți ai răcelii poate re...

Însă, în același timp, a reamintit că „medicina de dezastru” care se practică acum în spitalele românești se datorează politicienilor aflați la putere, care nu au luat măsurile necesare pentru a preveni o astfel de criză.

„R. Moldova trimite o echipă formată din 22 medici şi asistenţi la Spitalul din Lețcani, medici care vor interveni în misiunea de ajutor umanitar în cadrul spitalului modular.

Te-ar mai interesa: Fostul consilier la Casa Albă: varianta Omicron pr...

E una dintre știrile emoționante ale acestor zile, când criza sanitară a atins un punct critic. De altfel, România ar trebui să ceara sprijin de la statele europene pentru medici pregătiți pe secții ATI. Spitalele din București sunt în cel mai critic punct – medicii au fost pe punctul să pună 2 bolnavi într-un pat la “Marius Nasta”, în întreaga țară nu mai sunt locuri la ATI, iar România a cerut sprijin NATO și avem activat Mecanismul European de Protecție Civilă – Italia, Ungaria, Germania, Polonia, Franța și Olanda ne sprijină deja cu medicamente și tratarea pacienților.

Între timp, acești politicieni mărunți de la București sunt o Rușine națională. Au cheltuit o vară cu luptele lor politice mărunte pe bani și influență, iar acum în spitale medicii luptă cu iadul”, a concluzionat vicepreședintele PMP.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Parteneri

Ultimele stiri