Sari la conținut

Ioana Mihăilă, despre responsabilii pentru monitorizarea datelor raportate: „Vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”

Ioana Mihăilă, despre responsabilii pentru monitorizarea datelor raportate: „Vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora”.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a prezentat în cursul zilei de luni, 17 mai, raportul privind situația deceselor din cauza COVID-19. Mihăilă a susținut că nu a fost vorba despre o tergiversare a publicării raportului. De asemenea, ministrul Sănătății a dezvăluit că responsabil pentru monitorizarea datelor raportate era un comitet din cadrul Ministerului Sănătății care a fost numit înainte de mandatul lui Vlad Voiculescu.

Ioana Mihăilă dă asigurări că responsabilii pentru monitorizarea datelor raportate vor fi pedepsiți

„Pentru publicarea datelor nu am tergiversat, ci am solicitat și am primit clarificări pentru că pentru noi primează exactitatea datelor și nu rapiditatea comunicării lor. Ați întrebat de ce nu au fost evaluate periodic. Tocmai în mandatul lui Vlad Voiculescu au fost evidențiate diferențele dintre cele două baze de date, diferențe care, așa cum ați văzut și în raport, s-au accentuat în acele perioade în care valurile pandemice au fost mai importante.

Ați întrebat de intervențiile în baza de date din luna martie. Acele modificări care au fost realizate după ce colegii mei au observat diferențele urmăreau tocmai asigurarea corectitudinii datelor prin cheie de verificare la STS. Nu îngreunau raportarea. Au fost excluse foarte multe din câmpurile care erau greu de completat.

Ați întrebat de responsabilii din Ministerul Sănătății care priveau tocmai monitorizarea datelor raportate. Responsabilul din cadrul Ministerului Sănătății este un comitet numit în mandatul precedent lui Vlad Voiculescu și vom lua toate măsurile pentru cercetarea disciplinară a acestora.

Ați vorbit despre decontarea cazurilor COVID drept cauză pentru raportările din spitale. Trebuie să vă răspund că decontarea cazurilor COVID nu se face în funcție de numărul de pacienți diagnosticați în spitale, ci în funcție de cheltuiala efectiv realizată de spitale.

Ați întrebat dacă numărul de decese a influențat măsurile de restricție. Măsurile de restricție, așa cum ar trebuie să știți, au fost luate pe baza valorilor incidenței”, a precizat Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății a răspuns astfel întrebărilor puse de Alexandru Rafila, deputat PSD, referitoare la posibilele infracțiuni legate de punerea în pericol a sănătații publice prin greșeli sau manipularea intenționată a datelor.

De asemenea, Ioana Mihăilă a precizat că Ministerul Sănătății nu va începe o vânătoare a vinovaţilor, iar aceste diferenţe în raportarea deceselor arată că sistemul are sincope şi este necesară o reformă în sistemul de sănătate.

„Nu vom începe o vânătoare a vinovaților, dar avem la dispoziție informațiile necesare pentru a lua măsurile care se impun și avem încă o dată dovada că sistemul are sincope și că reforma este necesară și asta vrem să facem, reformă în sistemul de sănătate”, a mai spus Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătăţii a prezentat în plenul Camerei Deputaţilor datele din raportul privind decesele din cauza Covid

„Mă aflu astăzi în Parlament să prezint cetăţenilor raportul pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19 realizat de comisia constituită cu acest scop. Am decis să prezint datele din raport în cel mai transparent mod, aşa cum am decis să fac public raportul. Această comisie a fost înfiinţată după ce în cadrul Ministerului Sănătăţii au fost evidenţiate diferenţe între numărul de decese raportate în cele două baze de date – Alerte MS şi Corona Forms. Din comisia care a prezentat raportul fac parte membri ai Ministerului Sănătăţii, membri ai Institutului Naţional de Sănătate Publică, membri ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi DSU, iar comisia a beneficiat de asistenţa tehnică a unui reprezentat al STS.

La începutul pandemiei, OMS a introdus noi coduri de boală pentru COVID, inclusiv pentru decesele determinate de COVID, respectiv U071 – deces de COVID-19 cu virus identificat şi U072 – deces de COVID-19 cu virus neidentificat. În martie 2020, în România s-au dezvoltat următoarele instrumente pentru profesionişti – metodologia naţională de supraveghere, redactată de INSP care conţinea setul minim de date pentru raportarea cazului suspect, inclusiv pentru decese şi schemele de raporte a cazului suspect pentru furnizorii de servicii de sănătate. Ele s-au revizuit şi actualizat periodic ori de câte ori OMS sau Centrul European pentru Controlul Bolilor au emis recomandări relevante. Tot în primele luni de pandemie s-au constituit platformele Corona Forms şi Alerte MS. Platforma Corona Forms cuprinde raportări zilnice, individuale, verificabile cu CNP. Platforma Alerte MS este una cu date de tip agregat numeric. Comunicările zilnice privind persoanele decedate au avut la bază informaţiile din Corona Forms. Conform raportului Comisiei, aceasta apreciază că sursa oficială de raportare şi clasificare a deceselor pe cauze în România este certificatul constatator al decesului.

Voi repeta acum rezultatele analizei comisiei din informaţiile transmise de către INS. Astfel, în anul 2020, s-au înregistrat la nivel naţional 16.792 de decese cu diagnostic principal COVID-19, cu virus identificat şi respectiv 234 de cazuri cu diagnostic principal COVID-19 cu virus neidentificat. De asemenea, s-au înregistrat 3.590 de decese de alte cauze la care s-a asociat diagnostic secundar COVID-19, fie cu virus identificat şi respectiv 281 de cazuri cu diagnostic secundar COVID-19, cu virus neidentificat. Din analiza deceselor pentru codurile de boală U071 şi U072 raportate de spitale pe setul minim de date pentru anul 2020, aşa cum au fost ele colectate de INSP, se arată că pentru anul calendaristic 2020 s-a raportat un număr de 26.106 decese, dintre care 227 decese cu diagnostic principal COVID-19 şi respectiv 25.875 cu diagnostic secundar de COVID-19.

Referitor la cele 25.875 de decese cu diagnostic secundar, situaţia se prezintă astfel: 19.698 au diagnostic secundar cu codul U071, deces confirmat COVID, şi 6.181 decese au diagnostic secundar U072. În aceeaşi perioadă s-au înregistrat în Corona Forms 16.120 decese, iar în Alerte MS 18.498 de decese. Pe baza acestui raport, am solicitat Institutului Naţional de Statistică, Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, direcţiilor de sănătate publică şi spitalelor clarificări, iar toate aceste clarificări vor sta la baza propunerilor şi măsurilor de îmbunătăţire a modului de raportare a deceselor COVID”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel