Categories: Ştiri sănătate

ÎPS Teodosie: Dumnezeu ne-a dat un semn, ne-a certat

După incendiul care a avut loc azi-noapte, la mansarda clădirii Arhiepiscopiei Tomisului, ÎPS Teodosie a făcut primele declarații. Potrivit acestuia, arhivele nu au fost mistuit de foc.

„Dumnezeu ne-a dat un semn, ne-a certat”

„Suntem toți sănătoși, nu a murit nimeni, nu știm de unde. Se întrebau unii pe alții de unde este. Iată s-a stins. Demisolul, parterul, unde avem cele mai multe ale noastre, unde avem arhivele sunt intacte, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute. Facem demersurile la toate autoritățile care trebuie să ne ajute, este asigurată clădirea pentru orice intemperie. Sunt păgubiți părinții viețuitori acolo. Au rămas cu ce este pe ei.

Eu eram în rugăciune când focul s-a aprins și n-am ieșit de acolo, pentru că nu se iese de la rugăciune. Am făcut și acastistele si moliftele și Dumnezeu ne-a ajutat să nu fie nimeni vătămat. (…) Dumnezeu ne-a dat un semn, ne-a certat, dar morții nu ne-a dat. (…)”, a spus Teodosie.

Acesta a cerut solidaritate din partea credincioșilor pentru donații, deși municipalitatea s-a exprimat în vederea finanțării lucrărilor, iar clădirea era asigurată în caz de incendiu.

În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi, iar o turlă s-a prăbușit, arată ISU Constanţa.

„În principiu, la etajul mansardat nu existau mari bunuri. Clădirea este de patrimoniu, acolo existau mai multe bunuri personale ale preoţilor, călugărilor şi nu putem vorbi de mari bunuri administrative, dar sigur se va face o evaluare”, a spus purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu.

Reamintim că un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului.

Iniţial, flăcările de la mansardă păreau că s-au stins, iar întreaga zonă a fost cuprinsă de un nor gros de fum. După câteva minute, însă, flăcările au reizbucnit.

Răzvan Parconie, purtător de cuvânt ISU Dobrogea, a declarat, la Antena 3, că apelul la 112 a fost făcut la 21.52.

Focul s-a reaprins la mansardă. Arde cu flacără deschisă. Colegii refac dispozitivul, se retrag puțin, pentru că începe să cadă din acoperișul Arhiepiscopiei. Se reface dispozitivul pentru limitarea și lichidarea incendiului. În acest moment, intervenim cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, trei autoscări, un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD tip B, ambulanță SAJ, peste 60 de pompieri implicați”, a declarat Răzvan Parconie.

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, a spus că, din fericire, nu s-a înregistrat nicio victimă. „Din ceea ce mi s-a comunicat, incendiul este localizat”, a zis prefectul.

Preotul Eugen Tănăsescu a declarat că „incendiul a pornit de la chilia unui călugăr”.

Intervenția a fost deosebit de dificilă și a durat peste 4 ore

La ora la care pompierii au fost anunţaţi de producerea incendiului, ÎPS Teodosie oficia la Catedrala Arhiepiscopală Acatistul Învierii Domnului. Catedrala Arhiepiscopală se află foarte aproape de locul incendiului. Slujba religioasă era transmisă LIVE pe Facebook de Arhiepiscopia Tomisului, fiind întreruptă, la un moment dat.

Recent Posts

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

23 de minute ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

52 de minute ago

HOROSCOP MAI 2024: SURPRIZE și schimbări pentru toţi nativii! Sfaturile astrelor pentru fiecare ZODIE în parte

Luna Mai este dominat de energia Taurului  pentru că Soarele, Venus și Jupiter se vor…

o oră ago

Suma colosală încasată din servicii fictive de o farmacistă. Din banii obţinuţi ilegal şi-a cumpărat haine, bijuterii și o maşină de lux

Farmacista șefă a unui spital din județul Bihor a încasat peste 377.000 de lei, ilegal,…

2 ore ago

Denia din Joia Mare. Obiceiul care aduce noroc şi împlinirea dorinţelor

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, credincioşii sunt îndemnaţi la post şi rugaciuni. Pentru noroc…

2 ore ago

Continuă evacuările din zona străzii surpate din Slănic Prahova. Mesaj Ro-Alert

Autorităţile din Prahova au luat măsuri suplimentare de evacuare a populaţiei în zona străzii surpate…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic