Sari la conținut

Îți dorești un copil? Iată cum îți poți spori fertilitatea

Anchetă pentru moartea unei gravide
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Medici acuzați pentru moartea unei gravide

Îți dorești un copil? Iată cum îți poți spori fertilitatea. Capacitatea de a rămâne însărcinată mai depinde și de stilul nostru de viață și de alimentație.

Fertilitatea depinde și de stilul de viață pe care femeia îl adoptă. De altfel, există factori pe care femeia îi poate controla, dar și unii care nu pot fi controlați, este vorba de problemele de natură medicală.

Totuși, alegerile ce țin de stilul de viață pot avea un efect asupra fertilității, iar printre acestea se numără alimentația.

”Trebuie să mâncăm cât mai divers, dar în special să mâncăm alimente cât mai apropiate de natură, ceea ce înseamnă să mâncăm alimentele care sunt în formă cât mai naturală și puțin procesate. Să mâncăm fructe și legume, produse animale, cât mai diversificat.

De asemenea grăsimile sunt foarte importante, în special pentru a absorbi toate vitaminele de care avem nevoie pentru concepție și pentru a ține sarcina.

Grăsimile sănătoase sunt cele provenite din uleiul de măsline, uleiul de avocado, uleiurile din semințe, cum este cel de năut, dar și uleiul de cocos. Când vine vorba de grăsimile animale, trebuie văzut și modul în care animalele au fost crescute.

Când vine vorba de ouă, acestea sunt o sursă de proteină foarte importantă, dar foarte important de văzut și aici modul în care găinile au fost crescute”, a explicat Dora Toma, coach pentru sănătatea hormonală și fertilitate la Tinerețe fără bătrânețe de la Digi 24.

Disciplină alimentară

De asemenea, mai spune Dora Toma, mesele sunt importante, în special mic dejunul, care ne dă energia necesară pentru a face față unei zile de activitate.

”În prima oră de la trezire trebuie să avem un mic dejun care să fie echilibrat, să conțină nu doar carbohidrați, ci și proteine și grăsimi.

Acest lucru este valabil pentru fiecare masă, și dacă este doar o simplă gustare trebuie să conțină același echilibru de nutrienți pentru a menține un echilibru sănătos pentru insulină și glucoză”, a mai spus coach-ul.

Astfel, pe lângă o alimentație echilibrată și o hidratare corespunzătoare, somnul se află în topul factorilor importanți pentru creșterea fertilității și nu numai.

”Dacă aș pune pe o scară, eu aș considera somnul mai important decât nutriția, dar ele merg mână-n mână. Pentru a avea un somn bun și sănătos și pentru a ne recuperăm în fiecare noapte trebuie în primul rând să avem o igienă a somnului pe tot parcursul zilei.

Seara să nu mai stăm pe telefon sau televizor, cel puțin în ultima oră dinainte de culcare, să avem un program stabilit, ideal în jur de ora 10 seara, în fiecare seara, nu doar în cursul săptămânii”, a mai spus Dora Toma.

Cât privește impactul pe care soarele îl are asupra stării de sănătate, dar mai ales asupra stării de bine, Dora Toma susține că sunt suficiente și doar câteva minute de expunere la lumina soarelui de dimineață.

Putem să ne bucurăm chiar și de la fereastră, pentru a ne trezi organismul, la miezul zilei pentru a ne ridica moralul și energia pentru restul zilei, apoi seara să profităm de lumina apusului, care este benefică pentru producerea de melatonină.

Atenție la substanțe nocive

Pe lângă o disciplină alimentară, odihnă și soare, trebuie atenție și la substanțele ce ne pot dăuna. Este vorba de substanțe toxice, firește.

”Este important să le evităm pentru că sunt perturbatori endocrini. Ne deranjează sistemul endocrin, hormonii noștri, în special la femei. Aceste chimicale, elemente chimice, reacționează ca niște hormoni, dar nu fac ceea ce fac hormonii și atunci se creează dezechilibru hormonal.

Nu putem să le evităm complet, dar este important să facem tot ce ține de noi”, a mai spus Dora Toma, exemplificând o serie de produse ce trebuie evitate, printre acestea aflându-se produsele de unică folosință, dar și cele de curățenie.

Ce factori dăunează fertilității la femei

Problemele medicale diverse pot contribui la probleme de fertilitate. Acestea pot fi:

– tulburări de ovulație, care influențează eliberarea ovulului. Acestea pot fi disfuncții hormonale, precum sindromul ovarelor polichistice, hiperprolactinemia și disfuncțiile tiroidiene;

– țesutul anormal la nivelul uterului sau colului uterin, precum polipii sau fibroamele;

– trompele uterine deteriorate sau blocate, deseori din cauza bolii inflamatorii pelvine;

– endometrioza;

– insuficiența ovariană primară (menopauza timpurie);

– adeziunile pelviene;

– afecțiuni medicale asociate absenței menstruației, precum diabetul controlat deficitar, boala celiacă și anumite boli autoimune;

– vârsta.

Prin schimbarea stilului de viață se poate îmbunătăți fertilitatea, astfel că pe lângă alimentație este vizată și menținerea unei greutăți optime, știut fiind faptul că obezitatea poate inhiba ovulația normală, notează DC Medical.

De asemenea, alți factori ce pot dăuna fertilității sunt anumite infecții. Așadar, prevenirea infecțiilor cu transmitere sexuală, chlamydia și gonoreea sunt foarte importante.

Dar lista este ceva mai lungă căci dăunătoare sunt și: fumatul, alcoolul, stresul, cafeaua în cantități mari.

 

 

Simona David

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel