Sari la conținut

Jocul care dezvoltă cel mai bine creierul. Copiii aceștia sunt mai inteligenți

Inteligența dezvoltată din copilărie este un aspect pe care îl urmăresc atât părinții, cât și educatorii și învățătorii.

Un studiu recent ne arată că inteligenţa se dezvoltă mai rapid la copiii care joacă şah.

Cercetarea s-a realizat de un grup de profesori şi oameni de știință din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, împreună cu specialişti din Federaţia Română de Şah.

În cadrul unui proiect de cercetare, un studiu privitor la influenţa practicării jocului de şah asupra nivelului de dezvoltare cognitivă a copiilor din ciclul primar, 67 de elevi au fost analizaţi prin intermediul Matricelor Progresive Raven, forma Standard, distribuiţi în trei grupe distincte, potrivit paginii de Facebook a federaţiei.

O primă grupă a fost formată din copii care nu practică şah (grupul de control), a doua grupă, din copii care practică şahul de puţin timp, mai puţin de un an (începători), iar a treia a fost formată din copii care practică şah de cel puţin doi ani (avansaţi).

Rezultatele iniţiale ale studiului indică faptul că elevii antrenaţi la un nivel avansat în jocul de şah obţin o performanţă semnificativ mai bună la testul care surprinde nivelul de dezvoltare a inteligenţei comparativ cu cei începători sau cei care nu practică jocul de şah.

Cercetarea va continua pe o perioadă de doi ani, prin testarea din şase în şase luni a copiilor din cele trei grupe, pentru a urmări efectele practicării jocului de şah asupra inteligenţei copiilor.

”Şahul poate fi o alternativă plăcută şi în acelaşi timp utilă în educaţia copiilor, el fiind deja inclus, la unele şcoli, în programa şcolară din ciclul primar. Am format o echipă de cercetare interdisciplinară în care am inclus specialişti în şah, psihologie, matematică şi educaţie fizică, pentru a realiza un studiu longitudinal asupra influenţei practicării şahului asupra dezvoltării cognitive la nivelul copiilor din ciclul primar. Rezultatele preliminare indică deja diferenţe între cele trei grupe testate, fapt care demonstrează influenţa pozitiva a practicării jocului de şah asupra inteligenţei copiilor. Vom continua cercetarea şi vom reveni cu rezultate şi concluziile acestui studiu”, a declarat conf. univ. dr. Cezar Honceriu, coordonatorul echipei de cercetare din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Studiul a fost realizat la iniţiativa preşedintelui Federaţiei Române de Şah, Sorin-Avram Iacoban, care a declarat că prin şah şi prin sport în general putem contribui foarte mult la educarea şi formarea tinerelor generaţii, iar FR Şah are numeroase activităţi care urmăresc promovarea şahului în rândul copiilor.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel