Sari la conținut

Jodid 100 mcg, 100 comprimate

Compozitie

Jodid 100

Un comprimat contine iod 100 µg sub forma de iodura de potasiu 130,8 µg si excipienti: celuloza microcristalina, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, amidon de porumb, celuloza pulbere, lactoza monohidrat.

Jodid 200

Un comprimat contine iod 200 µg sub forma de iodura de potasiu 261,6 µg si excipienti: celuloza microcristalina, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, amidon de porumb, celuloza pulbere, lactoza monohidrat.

Grupa farmacoterapeutica: preparate hormonale sistemice (excl. Hormoni sexuali) si insuline, terapia tiroidei, iodoterapice.

Indicatii terapeutice

Tratamentul si profilaxia tulburarilor datorate deficitului de iod:

– Prevenirea gusei endemice, inclusiv in timpul sarcinii,

– Prevenirea recidivelor de gusa in continuarea tratamentului cu hormoni tiroidieni sau dupa tratamentul chirurgical al gusii prin deficit de iod

– Tratamentul gusii la nou-nascuti, copii si adolescenti,

 

Contraindicatii

Hipersensibilitate la iodura de potasiu sau la oricare dintre excipienti. Hipertiroidism manifest.

Hipertiroidism latent in cazul administrarii unor doze mai mari de 150 µg iod pe zi.

 

Precautii

Inainte de inceperea terapiei cu iod trebuie exclusa existenta autonomiei tiroidiene difuze sau focale utilizand metode specifice de diagnostic deoarece in aceasta situatie hipertiroidismul poate fi indus cu doze zilnice de iod ≥ 150 µg.

Datorita continutului in lactoza, pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze acest medicament.

 

Interactiuni

Deficitul de iod creste raspunsul la terapia antitiroidiana in caz de hipertiroidism iar excesul de iod scade acest raspuns. Prin urmare, orice administrare a iodului care poate fi evitata se va opri inainte si in timpul tratamentului hipertiroidismului. De asemenea, medicamentele antitiroidiene blocheaza legarea organica a iodului la nivelul glandei tiroidiene si pot sa actioneze ca generatori ai gusii. Captarea iodului in tiroida este inhibata competitiv de perclorat si tiocianat (la concentratii plasmatice de peste 5 mg/dl).

Captarea si turnover-ul iodului la nivelul tiroidei sunt stimulate de TSH.

Tratamentul concomitent cu litiu si doze mari de iod care inhiba secretia hormonala pot sa favorizeze gusa si hipotiroidismul.

Dozele mari de iodura de potasiu in asociere cu diuretice care economisesc potasiul pot sa produca hiperpotasemie.

 

Atentionari speciale

Administrarea iodului in hipotiroidism nu este recomandata; exceptie face hipotiroidia datorata deficitului sever de iod sau a utilizarii inadecvate a acestuia.

Administrarea iodului poate sa influenteze negativ tratamentul cu iod radioactiv al hipertiroidismului, nodulilor autonomi sau carcinomului tiroidian.Se va evita administrarea de iod daca se suspecteaza prezenta carcinomului tiroidian.

 

Sarcina si alaptarea

Iodul traverseaza bariera feto-placentara si poate sa produca – la doze mari – hipotiroidism si gusa la fat. Iodul se excreta in laptele matern, dar dozele terapeutice nu sunt periculoase pentru nou nascut.

Doze foarte mari de iod (de ordinul miligramelor) trebuie evitate in timpul sarcinii si alaptarii datorita sensibilitatii mari la iod a glandei tiroide a fatului si a nou nascutului.

 

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Jodid nu are nici o influenta asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 

 

Doze si mod de administrare

Prevenirea gusii endemice:

– Sugari si copii:

Doza uzuala este de 50 – 100 µg iod pe zi.

 

– Adolescenti si adulti:

Doza uzuala este de 100 – 200 µg iod pe zi.

 

– Sarcina si alaptare:

Doza uzuala este de 150-200 µg iod pe zi.

 

Prevenirea recidivelor de gusa in continuarea tratamentului cu hormoni tiroidieni sau dupa tratamentul chirurgical al gusii prin deficit de iod.

Doza uzuala este de 100 – 200 µg iod pe zi.

 

Tratamentul gusii endemice:

Nou nascuti, copii:

Doza uzuala este de 100 – 200 µg iod pe zi.

 

Adolescenti:

Doza uzuala este de 200 µg iod pe zi.

 

Comprimatele se vor lua in doza unica, dupa masa, cu o cantitate suficienta de lichid.

Administrarea profilactica a comprimatelor de iod trebuie efectuata timp de luni sau ani, uneori toata viata.

Pentru tratamentul gusii datorate deficitului de iod la nou nascuti, de obicei este suficienta o perioada de tratament de 2 – 4 saptamani. Copiii si adolescentii necesita obisnuit un tratament de 6 – 12 luni sau mai mult.

 

Reactii adverse

Nu se asteapta reactii adverse in timpul tratamentului cu Jodid. Atunci cand tiroida prezinta zone mari de autonomie, nu poate fi exclusa in intregime posibilitatea de aparitie a hipertiroidismului la dozele zilnice de iod mai mari de 150 µg.

Pacientii varstnici care prezinta gusa de mult timp reprezinta grupul cu risc de a dezvolta reactii adverse.

 

Supradozaj

Simptomele supradozajului sunt: mucoase maronii, varsaturi, dureri abdominale si diaree. Pot sa apara deshidratare si soc. In cazuri rare, a fost observata stenoza esofagiana. Cazuri de deces au aparut la doze foarte mari de iod (30 – 250 ml tinctura de iod). Supradozajul cronic poate determina asa-numitul iodism (rinita, conjuctivita, gastroenterita si bronsita).

Tratamentul supradozajului cu doza unica: lavaj gastric, tratamentul tulburarilor hidroelectrolitice, tratamentul socului. In caz de supradozaj dupa doze repetate se intrerupe tratamentul cu iod. Hipertiroidismul prin aport de iod este tratat cu antitiroidiene, plasmafereza sau tiroidectomie.

 

Pastrare

A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25ºC, in ambalajul original. A nu se lasa la indemana copiilor.

 

Ambalaj

Cutie cu 4 blistere din PP/Al a cate 25 comprimate. Cutie cu 4 blistere din PVC/Al a cate 25 comprimate.

 

Producator

Merck KGaA,

Frankfurter Strasse 250, 64293 Darmstadt, Germania

 

Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata

Merck KGaA,

Frankfurter Strasse 250, 64293 Darmstadt, Germania

 

Data ultimei verificari a prospectului

Iunie 2006

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel