Sari la conținut

Jumătate dintre decesele provocate de bolile de inimă sunt cauzate de factori care pot fi ușor preveniți

Jumătate din totalul deceselor asociate cu bolile cardiovasculare au la bază câţiva factori de risc, printre care diabetul şi fumatul, care pot fi preveniţi, potrivit unui studiu realizat recent în Statele Unite pe un grup de adulţi cu vârste cuprinse între 45 şi 79 de ani, informează Reuters.

Dar, chiar dacă fiecare dintre statele americane ar reduce acei factori de risc – precum obezitate şi fumat – până la cele mai mici niveluri înregistrate în trecut, mai puţin de 10% din totalul deceselor provocate de maladiile cardiovasculare ar putea fi prevenite în Statele Unite, afirmă autorii aceluiaşi studiu.

În mod surprinzător, „nu a existat o diferenţă uriaşă” în ceea ce priveşte decesele asociate bolilor cardiovasculare „între statele fruntaşe şi cele codaşe”, a precizat coordonatoarea studiului, Shivani A. Patel, cercetătoare la Rollins School of Public Health din cadrul Universităţii Emory din Atlanta, un oraş din statul american Georgia.

Deşi numărul acestor decese a scăzut constant în ultimii 30 de ani, în urma măsurilor de prevenire şi tratament, maladiile cardiace continuă să reprezinte principala cauză de mortalitate în Statele Unite, provocând 25% din totalul deceselor, adică aproximativ 610.000 în fiecare an, potrivit Centers for Disease Control and Prevention.

Pentru a estima cât de multe dintre decesele asociate bolilor cardiace sunt cauzate de factori care pot fi preveniţi, autorii studiului au analizat răspunsurile oferite de peste 500.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 45 şi 79 de ani, în cadrul unui sondaj telefonic realizat în 2009 şi 2010 în privinţa factorilor de risc de ordin comportamental, dar şi pe baza datelor oficiale furnizate de un alt sondaj de amploare realizat la scară naţională – National Health and Nutrition Examination Survey.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel