Sari la conținut

Jurnalist CNN, mărturisire cutremurătoare, în direct. „Nu-mi place să-mi spună guvernul ce să fac, dar în acest caz…”

Jurnalist CNN, mărturisire cutremurătoare, în direct. „Nu-mi place să-mi spună guvernul ce să fac, dar în acest caz…”

Marți, 19 octombrie 2021, jurnalistul CNN John King a dezvăluit că are scleroză multiplă, în timpul unei discuții despre mandatele vaccinului pe emisiunea sa „Inside Politics”. El le-a spus angajaților și invitaților prezenți în studio că este recunoscător că toți sunt vaccinați anti-covid, din moment ce el este imunocompromis.

Jurnalist CNN, mărturisire cutremurătoare, în direct

Prezentatorul și corespondentul-șef al CNN, a dezvăluit că suferă de scleroză multiplă și că intră în categoria persoanelor imunocompromise, al căror sistem imunitar este deficitar.

„Am să vă împărtășesc un secret pe care nu l-am mai spus înainte. Am scleroză multiplă. Și vă sunt recunoscător că sunteți vaccinați cu toții”, a spus John King.

Discuția din studio se purta în acel moment în jurul decesului fostului Secretar de Stat Colin Powell, în vârstă de 84 de ani, vaccinat cu trei doze de vaccin anti-covid.

Moartea lui Colin Powell, la 84 de ani, pe fondul complicațiilor generate de COVID, a reaprins în mass-media și în viața publică din SUA dezbaterile despre eficiența vaccinurilor și combaterea pandemiei.

Powell, ca și jurnalistul John Kink, se încadra în categoria persoanelor imunocompromisie, suferind de un cancer al sângelui.

John King a arătat că oameni ar trebui să se vaccineze nu doar pentru a se proteja ei înșiși, ci și pentru a-i proteja pe cei care sunt imunocompromiși.

Jurnalistul a mărturisit în direct că ar putea „duce acasă” virusul la fiul său de 10 ani, care nu poate fi încă vaccinat, conform reglementărilor din SUA.

„Nu-mi place să-mi spună guvernul ce să fac și nu-mi place ca șefii mei să-mi spună ce să fac. Dar în acest caz este important”, a apreciat jurnalistul.

În cadrul discuției din studio, John King a abordat și felul în care unele personalități de dreapta din presa americană, precum prezentatorul Fox News Tucker Carlson, s-au folosit de decesul lui Colin Powell pentru a răspândi îndoieli asupra eficacității vaccinurilor anti-covid.

Ce este scleroza multiplă și care sunt simptomele ei

Aproximativ 2,3 milioane de oameni suferă de scleroză multiplă la nivel mondial. Nu se cunosc cauzale exacte ale bolii, însă este probabil ca aceasta să apar ca urmare a unei combinații complexe de factori genetici, de mediu și evenimente infecțioase.

Este o boală care afectează sistemul nervos central și care se poate declanșa oricând între 15 si 60 de ani, iar statisticile spun că numărul de femei care suferă de aceasta afecțiune este mai mare decât cel al bărbaților.

Această afecțiune este considerată a fi autoimună. Persoanele afectate nu se vindecă, însă pot ține simptomele bolii sub control atunci când urmează tratamentul corect. Scleroza multipla nu se încadrează în categoria bolilor ereditare, însă, conform Federației Internaționale de Scleroză Multiplă, riscul de îmbolnăvire este mai mare în cazul celor care au sau au avut rude cu aceasta afecțiune.

Printre simptomele sclerozei multiple se numără, în funcție de frecvența cu care apar:

  • simptome frecvente: oboseală, slăbiciune, probleme de mers si spasticitate (încordare neobișnuită a mușchilor sau creșterea tonusului muscular), dificultăți în menținerea echilibrului, depresie, pierderi senzoriale
  • simptome mai puțin frecvente: probleme de vorbire
  • simptome rare: convulsii, paralizie, reducerea auzului.

O parte dintre simptome, numite simptome primare, se declanșează ca urmare a procesului de demielinizare, prin care  este afectată teaca de mielină ce acoperă axonii neuronilor din creier.

Mielina permite transmiterea impulsurilor electrice de la o celulă nervoasă la alta, astfel că, atunci când aceasta este distrusă, apar tulburările neurologice.

Evoluția bolii multiple poate duce, în timp, la apariția unor complicații, între care rigiditate musculara, spasme musculare, paralizie, mai ales in zona picioarelor, pierderi de memorie, dezechilibru emoțional, depresie, epilepsie.Tratamentul pentru scleroza multipla nu vindeca boala, însă are rolul de a reduce intensitatea, durata si frecventa episoadelor simptomatice.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: