Sari la conținut

Klaus Iohannis în vizită la Constanța: „Pandemia nu a dispărut. Vă invit pe toți să vă vaccinați!”

sursa foto: arhivă Doctorul Zilei

Președintele Klaus Iohannis a vizitat centrul de vaccinare amenajat la Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” din Constanța.

După vizită, a spus că azi vor fi vaccinate peste 100 de mii de persoane și că ritmul de vaccinare este foarte bun. Președintele nu a precizat însă că 60-70% din persoanele vaccinate acum în fiecare zi sunt la doza de rapel.

Principalele declarații:

  • Am aflat că ieri si azi s-au vaccinat peste 500 de persoane la acest centru (din Constanța). Cei care doresc să se vaccineze se pot prezenta pur si simplu;
  • Am renunțat practic la toată birocrația. Toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise de la sfârșitul săptămânii pentru vaccinare fără anunț prealabil, fără preaviz, oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina.
  • Suntem în situația bună de a avea suficiente doze pentru această etapă. În România stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare.
  • Sunt planificate noi acțiuni, maratoane de vaccinare, toate centrele vor fi deschise.
  • Azi vom depăși suta de mii de persoane vaccinate într-o singură zi.
  • Cifrele sunt pe zi ce trece din ce în ce mai bune, avem mai puține persoane infectate, mai puține persoane la terapie intensivă, mai puține decese;
  • Dar nu vreau să ne amăgim singuri. Pandemia nu a dispărut. Virusul este în societate. Până când avem un număr mare de români vaccinați, însă trebuie să respectăm restricțiile. Haideți să ne vaccinăm pentru a reveni la normalitate. Vă invit pe toți să vă vaccinați!

Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 05 mai a.c., ora 17.00, este următoarea:

Persoane vaccinate:

Doze administrate:           

Tip vaccin În ultimele 24 ore Din 27 decembrie 2020
Pfizer 78.452 4.483.539
Moderna 7.216 490.264
AstraZeneca 8.464 614.197
Johnson&Johnson 222 267
TOTAL 94.354 5.588.267

Conform Rezumatului Caracteristicilor Produsului (RCP), reacțiile adverse raportate sunt enumerate în funcție de următoarea convenție privind frecvența:

–           Foarte frecvente (≥1/10)  Frecvente (≥1/100 și <1/10) ;

–           Mai puțin frecvente (≥1/1.000 și <1/100);

–           Rare (≥1/10000 și <1/1.000);

–           Foarte rare (<1/10.000).

Precizăm că programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20.00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17.00 – 20.00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel