Sari la conținut

La ce aliment să NU renunți când ești la dietă. Este esențial pentru sănătate

în vitamina A

Chiar dacă unii medici avertizează că pâinea este nocivă. Oganizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a 250 de grame de pâine pe zi, adică 7-8 felii de pâine, zilnic. Așadar, „sub nicio formă nu trebuie să renunţăm la consumul de pâine”, avertizează un renumit nutriționist.

La ce aliment să NU renunți când ești la dietă. Este esențial pentru sănătate

Legat de acest subiect, medicul nutriționist Mihaela Bilic spune că pâinea trebuie consumată, însă există o limită sănătoasă.

medic

Bilic: „E o greşeală să eliminăm pâinea din alimentaţie”

„Nici pâinea albă, atât de iubită şi delicioasă, nu e chiar un ”Bau-Bau” pentru sănătate. Din contră, pentru anumite categorii de persoane, este chiar mai bună decât cea integrală sau neagră. Totuşi, există o condiţie: să fie făcută cu maia. Aproape de fiecare dată când vrem să scăpăm de kilograme în plus, primul gând e să ne punem în minte să nu mai mâncăm deloc pâine. De parcă acest aliment ar fi de vină pentru toate problemele noastre cu silueta. Ei bine, experţii în sănătate ne spun că e o greşeală să eliminăm pâinea din alimentaţie”.

În farfuria ideală, carbohidraţii, adică produsele făinoase trebuie să acopere un sfert din suprafaţă, potrivit medicului nutriţionist. În această categorie intră pâinea, cerealele, orezeul, pastele făinoase, mămăliga şi cartoful.

„Deci, pâinea poate fi un înlocuitor pentru oricare dintre produsele enumerate şi categoric este alimentul perfect când vine vorba de sandwichuri,” a adăugat dr. Bilic.

Ce sortiment este mai sănătos?

Chiar dacă poate părea surprinzător, pentru anumite categorii, pâinea albă e opţiunea sănătoasă.

„În legătură cu sortimentul de pâine, fiecare trebui să-şi găsească pâinea care să fie pe gustul lui. Din punct de vedere caloric, ele au acelaşi aport, adică aproximativ 230 de calorii pe suta de grame. Doar conţinutul de fibre diferă între pâinea albă şi pâinea intermediară sau neagră,” a punctat nutriţionistul Mihaela Bilic.

 Pâinea albă, cel mai bun aliment  pentru copii

„În cazul copiilor, pâinea albă este cea mai bună opţiune deoarece tubul lor digestiv este incomplet dezvoltat, iar fibrele şi tărâţele din cereale pot crea iritaţie intestinală şi intoleranţe alimentare. Deci, pâinea albă rămâne o opţiune sănătoasă, cu atât mai mult cu cât ea este făcută cu maia şi sunt respectaţi timpii de dospire. În acest caz nici măcar nu mai creează balonare, ca în cazul pâinii făcute cu drojdie,” a precizat dr. Mihaela Bilic, potrivit adevarul.ro.

Câtă pâine putem mânca zilnic?

„Oganizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul a 250 de grame de pâine pe zi, adică 7-8 felii de pâine, zilnic. Sub nicio formă nu trebuie să renunţăm la consumul de pâine. Este un aliment de bază şi cea mai banală formă de amidon, acel nutrient care conţine glucoză ce se absoarbe lent. Fără glucoză, corpul nostru nu poate funcţiona de la muşchi până la sistemul nervos, orice celulă se hrăneşte cu glucoză. Deci, pâinea trebuie să rămână, în continuare un produs prezent în fiecare zi şi la fiecare masă, bineînţeles în cantitate moderată,” atrage atenţia dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel