Sari la conținut

Lacul din România binecuvântat unde au avut loc numeroase vindecări miraculoase

Sursă foto: Stațiunea Balneară Techirghiol
Legendele spun că s-au petrecut multe vindecări miraculoase în lacul Techirghiol

România este bogată în destinații turistice variate, iar printre acestea, stațiunea balneară Techirghiol se remarcă prin peisajele pitorești, apele curative și tradiția sa balneară îndelungată.

Situată în apropierea Mării Negre, în județul Constanța, Techirghiol este o destinație cu o istorie de secole în tratamentele balneare și terapiile cu efecte benefice pentru sănătate.

Techirghiol se mândrește cu o istorie de peste două milenii în tratarea diverselor afecțiuni. Legendele spun că un bătrân olog și orb a ajuns odată cu măgarul său, din greșeală, în malul acestui lac. S-a chinuit bătrânul ore în șir să iasă din noroiul mirositor, dar bidiviul încăpățânat nici că voia să se miște, malul acela exercitând o tainică atracție asupra sa.

Mare a fost însă mirarea și bucuria bătrânului când, ieșind din lac, și-a dat seama că ochii săi puteau distinge din nou o geană de lumină, iar picioarele sale, de multă vreme neputincioase, începuseră să-l asculte. Cât despre înțeleptul său bidiviu – plăgile urâte de pe spate i se vindecaseră, iar corpul său parcă trăia o nouă tinerețe.

Aflându-se despre această vindecare, puhoi de oameni au ajuns pe malul acelui lac, scăldându-se și ungându-se cu nămol pentru a-și găsi tămăduire. Și câte minuni nu se petrec acolo – ologii încep din nou să meargă, oasele înțepenite își redobândesc tinerețea, femeile își recăpătă fertilitatea, iar bolnavii de piept își găsesc tămăduirea.

Factorii naturali terapeutici

Principala atracție a Techirghiolului este Lacul Techirghiol, cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 metri și salinitatea de peste 90 g/l este cunoscut pentru calitățile apei sărate (mineralizate) și a nămolului sapropelic, folosit în tratarea diferitelor maladii. Fauna nevertebratelor ce populează lacul Techirghiol este dominată de crustaceul Artemia salină, care împreună cu alga Cladophora cristalină furnizează materia primă pentru producerea nămolului sapropelic cu componenți minerali activi care îi dau o valoare terapeutică deosebită.

Afecțiuni tratate

Stațiunea Techirghiol este renumită pentru tratamentul unor afecțiuni specifice, printre care se numără:

  • Afecțiuni reumatismale: Factorii naturali din zonă ajută la ameliorarea durerilor și inflamației asociate afecțiunilor reumatismale.
  • Afectiuni dermatologice: Proprietățile apei sărate și ale nămolului au efecte benefice în tratarea unor afecțiuni ale pielii, precum psoriazisul sau eczemele.
  • Afectiuni ale sistemului nervos: Mediul liniștit și tratamentele balneare contribuie la relaxarea și refacerea sistemului nervos.
  • Recuperare post-traumatică: Nămolul și apele sărate sunt folosite în procesul de reabilitare pentru recuperarea după accidente sau intervenții chirurgicale.

Nămolul sapropelic de Techirghiol

vindecare namol
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Utilizarea nămolului că factor terapeutic are un efect cunoscut de mii de ani, fiind unul din cele mai vechi tratamente folosite încă din Egiptul antic. Legendă este susţinută de un mare adevăr, tratamentul cu nămol trecând cu succes de cea mai grea proba, cea a timpului. Astfel că de sute de ani, localnici şi oameni veniţi de pretutindeni au beneficiat de efectele tămăduitoare ale nămolului de Techirghiol, uitând de dureri reumatice, afecţiuni ale pielii sau oboseală de zi cu zi.

Nămolul de Techirghiol a fost subiectul a numeroase lucrări de cercetare şi studii clinice efectuate de doctorii Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, aceştia fiind răsplătiţi cu numeroase premii naţionale şi internaţionale.

În prezent, tradiţia este continuată la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, unde se pot trata numeroase afecţiuni:

– afecţiuni reumatismale degenerative (artroze periferice, spondiloze vertebrale, etc.);

– afecţiuni reumatismale de tip inflamator (poliartrită reumatoidă,spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică, etc.);

– sechele postraumatice;

– afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauza şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroză multiplă, boală Parkinson, etc.);

– afecţiuni ginecologice (sterilitate secundară, insuficientă ovariană, dismenoree, etc.);

– afecţiuni dermatologice (dermatoze, psoriazis, eczeme, urticarie cronică, acnee, etc.);

– afecţiuni vasculare periferice (insuficientă circulatorie venoasă periferică, sindrom de ischemie periferică, etc.)

Pe lângă beneficiile medicale, Techirghiol oferă și oportunități de relaxare și de petrecere a timpului liber. Plaja din apropierea lacului, cu nisip fin și apă sărată, este ideală pentru odihnă și plimbări pe malul lacului. De asemenea, turiștii pot explora zona înconjurătoare, vizitând monumente istorice, muzee sau rezervații naturale.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel