Categories: Ştiri sănătate

Lecții învățate la școala vieții. Fluturele care nu poate zbura nu cunoaște frumusețea vieții

În psihoterapie avem o poveste terapeutică care are în plin plan un copil care găsește în pădure un cocon din care se zbătea un fluture, ca să iasă. Și copilul se gândește să-i dea o mână de ajutor și îl ajută să iasă. Numai că, fluturele, deși iese din cocon în viață și cu aripile intacte, nu poate să zboare…

Plecând de la această poveste evocată de psihologul Eveline Ţibichi Osnaga aflăm că aşa se   întâmplă și cu examenul pe care îl dăm la sfârșit de clasa a XII-a, Bacalaureatul.

„Cei care experimentează un eșec la prima sesiune a Bacului sunt nevoiți să acumuleze informațiile necesare pentru a promova în toamnă și, în final, să parcurgă etapele de la școala vieții… și, în final ,să „rupă” propriul cocon”, spune psihologul.

„Examenul de Bacalaureat  oferă o radiografie a modul în care alegem să ne gestionăm emoțiile, stările, timpul liber și activitățile pe care le avem în responsabilitate… este unul al maturității pentru că pe de o parte se presupune că înainte de examen știm să ne organizăm timpul, astfel încât să ne și distrăm, dar să ne și pregătim pentru examen, iar pe de altă parte, presupune să învățăm să ne gestionăm emoțiile.

Sunt elevi buni care clachează, nu pentru că nu au învățat, ci pentru că se lasă copleșiți de emoții și sunt elevi care nu sunt conștienți de importanța examenului și care își găsesc scuze și motivații care să-i împiedice să învețe. Odată ce se <întâlnesc> cu eșecul ajung să aibă depresii, să caute vinovați și devin frustrați. Examenul în sine este foarte util chiar dacă atunci când îl dai nu îl vezi așa, nu este util prin prisma evaluării informațiilor pe care elevii le acumulează în anii de școală, ci prin ceea ce presupune pregătirea pentru examen”.

Odată ce Bacul este absolvit începe viața, adică trebuie să avem câteva lecții învățate la școala vieții cum ar fi: responsabilitatea, asumarea, organizarea, dar și prioritizarea task-urilor, capacitatea de memorare, putere de concentrare pe perioade lungi etc.  Toate acestea fiindu-ne foarte utile în facultate, la locul de muncă și chiar în viața de zi cu zi.

Pilda poveştii terapeutice

„…explicația este că un fluture nu poate ieși din coconul lui până ce nu are aripile suficient de puternice ca să rupă coconul și să iasă singur la lumină. Fluturele care nu poate zbura nu cunoaște frumusețea vieții și, pe de altă parte, un fluture care nu poate să zboare este o pradă ușoară pentru alte insecte sau păsări. Cam așa se întâmplă și cu examenul pe care îl dăm la sfârșit de clasa a XII-a”, conchide psihologul Eveline Ţibichi Osnaga.

 

Recent Posts

Doctorii români se reunesc. Care este scopul evenimentului

Chirurgii esteticieni se reunesc anul acesta la un Congres Național pentru valorizarea chirurgiei estetice românești,…

14 minute ago

Atenție! Medic: Cu prea multă sare, rinichii nu se pot regla

Nivelul de sodiu din organism pot suferi de hipertensiune arterială, probleme renale și chiar insuficiență…

44 de minute ago

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă dezvăluie 7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos

Medicul neurochirurg Leon Dănăilă:  7 SECRETE pentru menținerea unui creier sănătos! Cunoscutul neurochirurg dezvăluie cele șapte…

o oră ago

Sfaturi pentru îngrijirea pielii. Dr. Dana Miricioiu spune care sunt cele mai eficiente tretamente

În ultimii ani, tratamentele cu laser pentru îngrijirea pielii au devenit tot mai populare. Remarcate…

2 ore ago

Mâncare de post: Ciorbă falsă de burtă cu ciuperci

Mâncare de post. Rețeta pentru ciorba falsă de burtă cu ciuperci pleurotus este recomandată persoanelor…

2 ore ago

Nereguli la produsele lactate. Ce au găsit inspectorii ANSVSA

Nereguli la produsele lactate consytatate după un control efectuat de ANSVSA. Autoritatea Națională Sanitară Veterinară…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian