sâmbătă, martie 14, 2026
4.7 C
București

Legătura dintre pensiile din Pilonul II și prețul curentului electric. Puțini români știu acest lucru

Din cuprinsul articolului

Potrivit unei analize realizate de Ziarul Financiar, 6 din fiecare 10 lei investiţi de fondurile de pensii private Pilon II sunt în acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti în numele a 8,2 milioane de salariaţi români în companii din energie, precum Hidro­electrica, Petrom, Romgaz.

Astfel, ponderea de 60% în valoarea totală a investiţiilor în acţiuni subliniază importanţa acestui sector pentru România şi pentru economiile de bătrâneţe a milioane de salariaţi şi arată că orice schimbare din energie, fie pe consum, fie legislativ, se reflectă şi se va reflecta în activul net al participantului.

Citeste si…

„Investiţiile în energie au reprezentat un sector semnificativ în care fondurile de pensii private au ales să investească. Nu a existat lună în care fondurile de pensii să nu cumpere acţiuni la cel puţin unul din aceşti emitenţi: Hidroelectrica, OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica, Transgaz şi Transelectrica”, spune George Moţ, administrator al platformei despre­pensiiprivate.ro, care analizează periodic tranzacţiile şi cele mai recente statistici ale fondurilor de pensii.

Cu toate că sunt societăţi cu capitalizări de ordinul miliardelor de lei, fondurile de pensii private au deţineri semnificative la fiecare din aceste şapte companii: 9,3% din Nuclear­electrica, 10,6% din Hidroelectrica, 14% din OMV Petrom, 17% din Romgaz, 20% din Transelectrica, 20% din Transgaz şi 22,4% din Electrica.

Citeste si…

pensie
Sursă foto: Getty Images

Cât este contribuția la Pilonul II?

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 cota de contribuţie aferentă fondurilor de pensii administrate privat este de 4,75% (OUG nr. 23/2022 pentru completarea art. 43 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat).

Diferenţe în ceea ce priveşte reglementările referitoare la fondurile de pensii administrate pentru pilonul II şi III

Caracterul obligatoriu al participării: participarea la Pilonul II este obligatorie, pe când în cadrul Pilonului III este facultativă.

Natura contribuţiei: pentru Pilonul II contribuţia va fi colectată din contribuţia individuală de asigurări sociale, în timp ce pentru Pilonul III este vorba de o contribuţie distinctă care se va colecta din venitul salarial brut lunar al asiguratului.

Citeste si…

Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați site-ul Autorității de Supraveghere Financiară: www.asfromania.ro

 

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Horoscop 16-22 martie. Zodia care primește un semn puternic din partea destinului

Săptămâna 16–22 martie aduce una dintre cele mai dinamice...

Semnele din gură care pot anunța un cancer de colon. Dentist: „Nu ar trebui ignorate”

Unele probleme aparent banale din cavitatea bucală ar putea...

Unul dintre cei mai cunoscuți medici din România, condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă

Medicul Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean de Urgență Timișoara și...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și