miercuri, martie 11, 2026
3.7 C
București

Legătura dintre stres și arsurile la stomac. Medic: Crezi că ai prea mult acid, află că este exact pe dos: ai prea puțin acid

Pentru că arsurile la stomac deranjează aproape toate persoanele, Dr. Cezar Amititeloaie dărâmă un mit în acest sens.

”Dacă ai arsuri la stomac și crezi că ai prea mult acid, află că este exact pe dos: ai prea puțin acid!

Hai să-ți explic cum vine asta: Sistemul nervos simpatic, adică “fight or flight” – “luptă sau fugi” adică stresul, inhibă sistemul digestiv, scade fluxul de sânge de la stomac și secreția de acid.

Citeste si…

Celălalt sistem, parasimpatic care mai este denumit “rest & digest” “odihnă și digestie” are efect opus și stimulează Gastrina, un hormon care stimulează secreția de acid și creșterea mucoasei gastrice – stratul protector care apară peretele stomacului de propriul acid”, notează medicul pe pagina sa de Facebook.

Stresul accentuează arsurile de stomac

”În stomac, mai ales atunci când mâncăm proteine, ar trebui să fie un pH foarte acid de 2-3, dar în condiții de stres poate fi între 4 și 5, tot acid, dar un acid mai slab – insuficient pentru o digestie bună.

Astfel, dacă suntem stresați, nu se secretă suficient acid, proteinele nu se digeră corespunzător, mâncarea stagnează mai mult în stomac, fermentează, stomacul se dilată și conținutul poate reflua în esofag producând senzația de arsură.

Citeste si…

Apoi, tot în acest context nici mucoasa gastrică nu se va dezvolta complet ca să protejeze stomacul și poate apărea gastrita, dar nu pentru că acidul este prea puternic, ci pentru că mucoasa nu este suficient de dezvoltată”, mai notează medicul.

Odihna ajută la reducerea arsurilor la stomac

”De asemenea, bacteriile se pot înmulți și pot produce gaze care dau senzația de balonare imediat după masă. Astfel, în acest caz soluția optimă nu sunt medicamentele antiacide, ci odihna, reducerea stresului și postul negru care să dea răgaz stomacului să se vindece.

De aceea, atunci când stai la masă, respectă acest lucru, bucură-te râzi și activează-ți sistemul nervos parasimpatic”, mai notează medicul.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ai limba crăpată? Află semnul ascuns pe care 90% dintre oameni îl ignoră!

Limba crăpată poate fi un semnal al organismului: descoperă...

Persoanele stresante te îmbătrânesc mai repede și îți scurtează viața – Studiu

Relațiile tensionate și stresul constant provocat de persoane apropiate...

Șapte cauze principale ale tulburărilor metabolice. Un medic specialist explică

Șapte cauze principale ale tulburărilor metabolice. Un medic specialist...

Medic: Sângerările nazale, semnul unor boli grave: hepatite, ciroze sau tumori

Sângerarea nazală (epistaxisul) poate avea trei cauze: traumatismul, epistaxis...

Citește și