marți, martie 24, 2026
7.6 C
București

Legătura nebănuită dintre un ficat suprasolicitat și astenie. Ce vitamine ne lipsesc

Ficat suprasolicitat și astenia, starea care afectează un număr foarte mare de persoane, iată ce măsuri trebuie luate și cum susținem ficatul. Astenia poate fi tratată cu metode naturale, într-un timp relativ scurt.

Unii spun că-i boală, alții că-i doar o stare de spirit, iar cei care i-au căzut pradă sunt pur și simplu prea obosiți ca să-i contrazică pe cei care tot emit păreri. Stările de melancolie și apatie care par să nu mai treacă nu reprezintă ceva  neobișnuit pe perioada primăverii.

Specialiștii în medicină naturistă spun însă că afecțiunea, deși greu de diagnosticat, este cât se poate de reală și poate fi tratată în câteva săptămâni, cu ajutorul unor plante ușor de procurat.

Citeste si…

Depresia ușoară și carența de vitamine

„Am putea spune că este mai degrabă o creație a culturii populare și prea puțin a medicinei, pentru că nu are doar o cauză. Starea de oboseală accentuată, caracteristică asteniei, poate fi simptomul unei depresii ușoare, a imunității scăzute sau a unei deficiențe de vitamine și minerale”, arată medicul primar Alice Popescu, specializat în medicină generală, acupunctură și fitoterapie, la Institutul Național de Medicină Complementară și Alternativă.

Efectul de energizare după care tânjește organismul la finalul sezonului rece se poate obține în mod natural, consumând plante-vitamină precum cătina sau urzicile. „Cătina este un medicament în sine. Conține vitamine liposolubile, care se absorb în sânge și poate fi preparată ca ceai, dar se găsește sub formă de sirop și chiar conservată în miere”, explică specialistul.

Citeste si…

În cele mai multe cazuri, oboseala aparent fără motiv este semnul suprasolicitării ficatului. Cele mai la îndemână remedii sunt salatele verzi cu păpădie, cicoare, anghinare și rostopască. „Practic, curăță ficatul. Sunt plante cunoscute pentru acțiunea lor tonică, depurativă. La fel de bun este și untișorul sau leurda, lângă care putem să alăturăm o friptură”, este recomandarea medicului Alice Popescu.

Plantele sunt soluția perfectă pentru oamenii grăbiți, care nu au timp să cerceteze cauzele asteniei. „Și-atunci combinăm puțină cătină, pentru energie, și puțină sunătoare, pentru a combate starea de melancolie, și vedem că dintr-o dată ne simțim mai bine. Nu știm ce a fost, dar ne simțim mai bine”, glumește medicul Alice Popescu.

Citeste si…

Beneficiile unei astfel de cure de revitalizare se văd în câteva săptămâni, dar plantele nu ar trebui să depășescă o treime din meniul zilnic. „Dacă exagerăm cu alimentele crude, forțăm sistemul digestiv și dăm din lac în puț”, mai arată expertul.

Ceapa, usturoiul şi prazul ajută la detoxifiere şi acţionează ca antioxidanţi puternici, stimulând sistemul imunitar şi reducând inflamaţiile. Nu în ultimul rând, pot fi de ajutor în curele de slăbire.

Unii oameni de ştiinţă sunt de părere că anumite componente din ceapă şi usturoi, precum bioflavonoidele, ar putea fi cheia cercetărilor în boli precum cancerul sau afecţiuni ale inimii. Cantitatea minimă recomandată de medici este, în general, două linguriţe de usturoi proaspăt pe zi şi două linguri mari de ceapă sau praz.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Merită să cumperi vechime pentru pensie? Calculele care arată în câți ani îți recuperezi banii

Cumpărarea vechimii în sistemul public de pensii este o...

Guvernul plafonează adaosul la carburanți. Ce se întâmplă cu prețul la pompă

Situație de criză pe piața țițeiului și a produselor...

O nouă tragedie: Încă un copil și-a pierdut viața la numai 5 ani, căzut de la etaj

O nouă tragedie: Încă un copil și-a pierdut viața...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Atenție! Pulsul mare poate ascunde lipsa acestei vitamine importante

Cantitatea anumitor vitamine și minerale din organism joacă un...

Vitamina populară care poate deveni periculoasă după 50 de ani. Avertismentul unui medic

Administrarea unei vitamine foarte cunoscute poate deveni riscantă mai...

Vitamina care poate reduce riscul de AVC la persoanele cu tensiune mare

O vitamină esențială ar putea face diferența în prevenirea...

Citește și