Sari la conținut

Leguma pe care medicii recomandă să o consumi cu prudență. Poate stimula creșterea tumorilor

Celule
Foto: freepik

Alimentația are un impact direct asupra sănătăţii noastre, ceea ce ne obligă să fim conştienţi de proprietăţile alimentelor pe care le consumăm. Unele alimente sunt în prezent considerate ca putând accelera apariţia cancerului sau creşte probabilitatea declanşării bolii. Într-o emisiune de sănătate, medicul oncolog Mara Jidveian Popescu a vorbit despre alimentele care „pot creşte riscul de cancer”.

Legătura dintre obezitate, dietă şi tumori

„Există o oarecare legătură între cancer şi alimentaţie. De exemplu, obezitatea duce la apariţia mai rapidă a unor tumori, cum este cancerul de sân, cel ovarian, colorectal sau tiroidian”, afirmă medicul. Studiile indică faptul că excesul ponderal sau obezitatea pot accelera evoluţia unor tipuri de neoplazii.

Citeste si…

Carne roşie şi procesată – risc crescut

Medicul subliniază că tema cea mai intens vehiculată este consumul de carne roşie.

„Toate studiile care au fost efectuate până acum au arătat o legătură între consumul crescut de carne roşie, adică vânat, vită, mezeluri, fast-food, şi creşterea riscului de cancer colorectal şi chiar de pancreas.”

În schimb, conform studiilor citate, consumul de carne albă – pui, curcan, peşte – pare a fi mai benefic pentru organism.

Potrivit specialistei, prin „consum crescut de carne roşie” se înţelege un consum de peste 200 de grame pe săptămână. În România, în linii mari, consumul de carne roşie este mai redus.

Citeste si…

Zahărul „hrăneşte” celulele canceroase – mit şi realitate

Un alt aspect adus în discuţie este cel al zahărului. „Trebuie să reţinem că zahărul hrăneşte celulele canceroase. Acest mit se bazează şi pe o informaţie corectă. Practic, toate celulele organismului se hrănesc cu glucoză, pentru că aşa funcţionăm”, explică medicul. Mai exact, indiferent dacă aportul alimentar provine din glucide, proteine sau lipide, acestea sunt metabolizate şi, la un moment dat, ajung la celule sub formă de glucoză.

Dieta vegetariană nu garantează protecţie totală

Un alt mit analizat de medic este acela că dieta vegetariană ne apără în mod cert de cancer. „Din păcate, nu este chiar aşa”, spune ea. Totuşi, se recomandă un consum de minimum 500 de grame de fructe şi legume crude pe zi, ceea ce, conform studiilor, pare să contribuie la prevenirea sau întârzierea apariţiei cancerului de sân sau colorectal.

Citeste si…

Mai mult decât alimentaţia: mişcarea şi greutatea corporală

Mai important decât alimentaţia este evitarea sedentarismului şi menţinerea unei greutăţi corporale adecvate. Medicul recomandă aproximativ 30 de minute de mişcare pe zi. De asemenea, aportul adecvat de lichide este esenţial – de regulă se consideră un necesar calculat la circa 30 ml de apă x câte kilograme avem.

Alimente şi comportamente de evitat

Conform dr. Jidveian Popescu, printre alimentele care pot creşte riscul apariţiei cancerului se numără: carnea roşie/afumată, alcoolul, alimentele bogate în carbohidraţi rafinaţi. În paralel, consumul regulat de fructe şi legume crude are un potenţial protector, dar nu elimină complet riscul apariţiei bolii.

Citeste si…

De asemenea, în ceea ce priveşte soia, medicul avertizează cu prudenţă: „A mai fost o controversă legată de consumul de soia şi cancerul la sân. Acest consum poate fi problematic în contextul tumorilor hormono-senzitive, deoarece soia conţine fitoestrogeni asemănători estrogenului natural.”

Aşadae, alimentaţia este un factor important care poate influenţa riscul de apariţie a cancerului, însă nu este singurul determinant.

Menţinerea unei greutăţi corporale normale, evitarea sedentarismului, consumul moderat de carne roşie şi alimente procesate, creşterea aportului de fructe şi legume, precum şi hidratarea adecvată sunt paşi esenţiali pentru un stil de viaţă care reduce riscul.

Aşa cum subliniază medicul, nu există o dietă miraculoasă care să ofere protecţie completă, ci este vorba despre ansamblul comportamentelor sănătoase.

Sursa: Antena3CNN

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel