Sari la conținut

Lioton gel 100.000 ui, 100g

Sursa foto: wowbiz,ro
Predictii astrale

Compozitie

100 g gel contin heparina sodica 100000 U.I. si excipienti: carbomer 940, parahidroxibenzoat de metil, parahidroxibenzoat de  propil,  etanol,  ulei  de  flori  de  portocal,  ulei  de  lavanda,  trolamina,  apa purificata.

 

Grupa farmacoterapeutica: medicatie antivaricoasa, topice cu heparina sau heparinoizi.

 

Indicatii terapeutice

Afectiuni ale venelor: sindrom varicos, flebotromboza, tromboflebita, periflebita superficiala, ulcer varicos, edeme de staza.

Flebita varicoasa postoperatorie; sechele ale safenectomie.

Tratamentul local al contuziilor cu sau fara hematom (de exemplu leziuni inchise accidentale sau rezultate in urma activitatilor sportive ca intinderi ligamentare, echimoze, tumefactii articulare). Tratamentul local al flebitei superficiale care nu poate fi tratata prin compresie.

 

Contraindicatii

Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipientii medicamentului. Diateza hemoragica, purpura, trombocitopenie, hemofilie.

 

Precautii

Lioton Gel se va aplica numai pe tegumente intacte. Nu trebuie aplicat pe ranile deschise, care sangereaza sau care sunt infectate, pe mucoase sau pe suprafete cutanate extinse.

 

Interactiuni

Utilizarea heparinei sodice poate mari timpul de protrombina la pacientii aflati in tratament cu anticoagulante orale.

 

Atentionari speciale

Aplicarea topica de lunga durata poate cauza hipersensibilizare. In aceste cazuri tratamentul trebuie oprit si trebuie instituita o terapie adecvata.

 

Sarcina si alaptarea

Nu exista disponibile date referitoare la utilizarea acestui produs medicamentos in timpul sarcinii si alaptarii.

Totusi se recomanda ca in timpul sarcinii si alaptarii medicamentul sa se administreze doar pe perioade scurte si la indicatia medicului.

 

Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Lioton Gel nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

 

Doze si mod de administrare

Se aplica o data pana la de trei ori pe zi cate 3-10 cm gel pe suprafata afectata masand usor. Nu se depasesc dozele recomandate.

 

Reactii adverse

Rar poata sa apara eritem la locul de aplicare sau reactii de hipersensibilitate care dispar la intrerupera utilizarii medicamentului.

 

Supradozaj

Nu s-au raportat cazuri de supradozaj. Datorita concentratiei mici a substantei active si absorbtiei slabe a heparinei, nu se inregistreaza efecte sistemice semnificative. In cazul ingerarii accidentale se recomanda tratament simptomatic.

 

Pastrare

A se pastra in ambalajul original.

 

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu lacuit, inchis cu capac cu filet din PE de culoare alba, ce contine 20 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu lacuit, inchis cu capac cu filet din PE de culoare alba, ce contine 50 g gel. Cutie cu un tub din aluminiu lacuit, inchis cu capac cu filet din PE de culoare alba, ce contine 100 g gel.

 

Producator

A. MENARINI MANUFACTURING LOGISTICS and SERVICES S.R.L., Via Sette Santi 3, Firenze, Italia

 

Detinatorul Autorizatiei de punere de piata

A. MENARINI INDUSTRIE FARMACEUTICHE RIUNITE S.R.L., Via Sette Santi 3, Firenze, Italia

 

Data ultimei verificari a prospectului

Iulie 2006

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel