Sari la conținut

Lipsa acestei vitamine îi poate face pe bărbați impotenți

disfuncția erectilă

Cercetătorii italieni au descoperit că bărbaţii cărora le lipsesc anumite vitamine din organism riscă să ajungă să aibă probleme în dormitor.

Oamenii de ştiinţă susţin că nivelul scăzut de vitamina D poate duce la apariţia disfuncţiei erectile la bărbaţi. Disfuncţia erectilă se referă la inabilitatea constantă a bărbatului de a menţine o erecţie pe o perioadă de timp suficient de mare pentru a fi satisfăcut de actul sexual.

Acesta este rezultatul unui studiu la care au participat 143 de bărbaţi cu probleme erectile mai mult sau mai puţin grave. Cercetătorii i-au analizat şi au ajuns la concluzia că aproape jumătate dintre ei aveau un deficit de vitamina D în organism şi că doar unul din cinci avea nivelul optim al acestui nutrient.

În plus, la bărbaţii care aveau disfuncţii erectile grave nivelul de vitamina D din corp era cu circa 24% mai scăzut decât la cei cu probleme mai puţin serioase.

Deficitul de vitamina D poate stimula producerea radicalilor liberi numiţi ioni superoxizi. Aceşti radicali liberi afectează moleculele din organism care ajută la funcţionarea corectă a vaselor de sânge. Astfel, bărbaţilor le este mai dificil să aibă o erecţie.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel