Sari la conținut

Atenție mare să nu pierzi dinți! Iată cum îți poate afecta sănătatea lipsa unui dinte

Lipsa unui dinte ne poate schimba aspectul facial. Iată cum! Un dinte lipsa nu este doar o problemă estetică, ci poate prezenta riscuri pentru sănătatea orală, afectând negativ stilul de viață în numeroase moduri.

Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, spune că fie că este vorba despre un dinte din față, fie de unul sau mai mulți din zona laterală (măsele), momentul înlocuirii lor nu mai trebuie amânat, pentru a preveni topirea structurii osoase și apariția unor complicații.

Iată principalele motive pentru care înlocuirea unui dinte lipsa nu ar trebui amânată:

Aspectul feței se poate înrăutăți

Absența unor dinți și topirea osului ce are loc inevitabil după extracțiile dentare vor face ca ca obrazul sau buza să se înfunde, proporțional cu numărul de dinți lipsă, acestea nemaifiind susținute din interior și mulându-se pe conturul deformat al arcadei. Cu cât lipsesc mai multe măsele, la fel ca în cazul persoanelor în vârstă, fața cade, deoarece la închiderea gurii nu mai există stopuri în zona laterală, iar închiderea se face mai adânc.

“Lipsa unuia sau mai multor dinți poate modifica dramatic aspectul unei persoane și încrederea ei în sine. Pot apărea jena de a zâmbi și disconfortul social, iar în timp linia maxilarului se poate mișca, apărând schimbări faciale care pot face ca o persoană să pară mai în vârstă decât este cu adevărat”, spune specialistul ortodont.

Sensibilitate și mobilitatea dentară

Având de făcut și treaba dinților lipsa, dar mai ales din cauza faptului că întreaga forță musculară se distribuie pe mai puțini dinți, aceștia sunt suprasolicitați, putând apărea retracția gingivală și osoasă, dar și afectarea smalțului prin tocirea lui anormală și prin sărirea primelor de smalț de lângă gingie (leziuni cuneiforme) și apariția sensibilității dentare.

Migrări dentare

In cazul unui dinte lipsa, dinții vecini sau dintele corespunzător de pe maxilarul opus pot migra, făcând dificilă realizarea ulterioară a unor lucrări. “Pentru readucerea într-o poziție mai favorabilă există două posibilități: fie trebuie aplicat aparat dentar și uneori și miniimplanturi ortodontice, fie dintele migrat excesiv va fi șlefuit pentru a ajunge la aceeași înălțime cu vecinii lui. Înclinările dentare împiedică periajul dentar corect și favorizează acumularea resturilor alimentare, urmate de apariția cariilor și a pungilor gingivale”, spune doamna doctor Mihaela Dan, ortodont.

Afectarea zâmbetului

Zâmbetul poate avea de suferit dacă lipsesc unul sau mai mulți dintre următorii dinți: incisivi, canini și primii premolari superiori. Rar există persoane cu un zâmbet atât de larg, încât să ajungă până la primul molar. Și cum zâmbetul ne redă încrederea în noi și este interfața dintre noi și societate, starea noastră de spirit și modul în care vom fi percepuți se vor îmbunătăți.

Dificultăți de alimentație

Chiar și când lipsește o singură măsea (molarul de 6 ani se pierde cel mai repede, iar la nivelul lui se face masticația cu maximă eficiență), alimentele nu mai sunt strivite suficient de bine, stomacul face un efort suplimentar pentru digerarea lor, iar absorbția elementelor nutritive este mai redusă. “În plus, faptul că nu putem mesteca în mod corespunzător sau la fel de ușor ca înainte poate face ca alimentația să fie mult mai dificilă. De exemplu, orice aliment poate ajunge în spațiul gol lăsat de dinte și poate provoca durere dacă este atinsă gingia”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.

Așadar, amânarea înlocuirii unuia sau a mai multor dinți lipsa ne afectează atât fizic, cât și psihologic, iar uneori și efortul finaciar va fi mai mare, pentru a rezolva și complicațiile apărute ca urmare a trecerii timpului.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel