Din cuprinsul articolului
La șase ani de la debutul pandemiei, Long Covid continuă să afecteze profund viețile a milioane de oameni, chiar dacă atenția publică s-a mutat în altă parte.
Cu peste 200 de simptome posibile, fără un test diagnostic clar și cu finanțarea cercetării redusă drastic în unele țări, această afecțiune rămâne una dintre cele mai greu de înțeles și de tratat consecințe ale infecției cu SARS-CoV-2.
Pentru unii pacienți, Long Covid nu înseamnă oboseală trecătoare sau dificultăți ușoare de concentrare, ci pierderea autonomiei, a carierei și a unei vieți normale.
O boală invizibilă, cu efecte devastatoare
The Guardian ilustrează realitatea dură a multor pacienți. Autoarea descrie cum, la ani după infecția inițială, este adesea dependentă de scaun rulant sau cadru de mers, nu poate sta în picioare fără riscul de leșin sau convulsii și are nevoie de 10–12 ore de somn pentru a face față activităților de bază.
Long Covid poate afecta simultan mai multe sisteme ale organismului. Greața persistentă, intoleranța la efort, tulburările neurologice, disfuncțiile cardiovasculare și problemele de reglare a tensiunii arteriale sunt doar câteva dintre manifestările raportate. Tocmai această varietate extremă face boala dificil de recunoscut și de tratat coerent.
„Câți oameni trăiesc cu o viață compromisă și nu știu de ce?”
Una dintre cele mai mari provocări este lipsa de recunoaștere. Michael Osterholm, director al Centrului pentru Cercetare și Politici în Boli Infecțioase de la University of Minnesota, avertizează că scăderea discuțiilor publice despre Long Covid nu înseamnă dispariția bolii.
„Câți oameni trăiesc cu o viață compromisă, dar nici nu recunosc ce li se întâmplă?”, întreabă Osterholm. El atrage atenția că o parte dintre pacienți nu ajung niciodată la diagnostic, fie pentru că simptomele sunt puse pe seama anxietății sau depresiei, fie pentru că nu mai există infrastructura necesară pentru evaluare.
Reducerea finanțării federale pentru cercetare și coordonare, în special în SUA, a accentuat această problemă. Lipsa resurselor întărește ideea falsă că boala ar fi „ușoară” sau „închipuită”.
Când corpul cedează, apare îndoiala
Long Covid se află la granița dificilă dintre medicină și sănătate mintală. Simptomele persistente și fluctuante îi fac pe mulți pacienți să se întrebe dacă problema este „reală” sau „doar în capul lor”. Osterholm subliniază că această îndoială nu este un semn de slăbiciune, ci o reacție umană la o boală cronică prost înțeleasă.
Această confuzie este amplificată de dezinformare, politizarea pandemiei și oboseala colectivă față de subiectul Covid. Pentru pacienți, însă, boala nu a luat pauză.
Ce văd medicii în clinicile specializate
Din perspectiva clinică, lucrurile sunt mai clare. Lisa Sanders, director medical al centrului multidisciplinar pentru Long Covid de la Yale University, spune că medicii recunosc tot mai rapid tabloul bolii.
Tratamentul este însă lent și fragmentat. Long Covid necesită adesea implicarea mai multor specialiști și un proces de încercare și ajustare care poate dura ani. Pentru unii pacienți, boala nu se remite complet, ci se stabilizează într-o formă cronică.
Printre cele mai frecvente diagnostice asociate se numără sindromul de oboseală cronică (ME/CFS), sindromul de tahicardie ortostatică posturală (POTS) și hipotensiunea ortostatică. Toate pot limita sever capacitatea de efort și independența.
Capcana decondiționării fizice
Un paradox al Long Covid este că evitarea efortului, necesară pentru a preveni agravarea simptomelor, poate duce în timp la decondiționare fizică severă. Mușchii slăbesc, capacitatea cardiopulmonară scade, iar orice activitate devine și mai dificilă.
„Pacienții au învățat că, dacă se forțează, se simt mult mai rău”, explică Sanders. Totuși, lipsa completă de mișcare accentuează declinul. Soluția propusă nu este exercițiul clasic, ci integrarea unor niveluri minime de activitate, atent dozate, adaptate fiecărui pacient.
De ce intervenția timpurie contează
Experiența pacienților care au avut acces rapid la clinici specializate sugerează că intervenția timpurie poate limita severitatea pe termen lung. Programele de reabilitare cardiacă, terapia fizică adaptată și monitorizarea atentă a simptomelor pot face diferența între o viață complet blocată și una parțial funcțională.
Problema este că aceste servicii nu sunt disponibile uniform, iar în lipsa finanțării și a recunoașterii oficiale, mulți pacienți rămân fără sprijin.
Long Covid, o problemă care nu a trecut
Scăderea vizibilității publice nu a redus numărul celor afectați. Long Covid rămâne o boală reală, complexă și invalidantă pentru o parte semnificativă dintre cei infectați cu SARS-CoV-2.
Mesajul specialiștilor este clar: ignorarea fenomenului nu îl face să dispară. Fără cercetare, educație medicală și structuri dedicate, mii de oameni riscă să rămână blocați într-o zonă gri, între boală și neîncredere, cu vieți suspendate pe termen nedefinit.
