sâmbătă, iunie 19, 2021

Pandemia de coronavirus a restricționat accesul pacienților non-covid la serviciile medicale de specialitate. Astfel, conform Organizației Europeane  a Cancerului (E.C.O) citată de Euronews,  aproape un million

de cazuri de bolnavi de cancer au fost nediagnosticate în sistemele e sănătate din Europa din cauza covid-19.

Potrivit studiului, una din două persoane cu potențiale simptome de cancer nu a putut ajunge la un specialist care să îi pună un diagnostic, iar unul din cinci pacienți diagnosticați cu cancer din Europa nu avut acces la tratament chirurgical sau la chimioterapie.

„Avem nevoie disperată de măsuri urgente luate la cel mai înalt nivel european pentru a contracara efectele asupra identificării cazurilor de cancer, pentru a restabili încredere în serviciile oncologice şi pentru a adresa penuria

de cadre medicale din domeniu”, a spus Matti Aapro, preşedintele ECO.

Potrivit Euronews, numărul testelor pentru cancer a scăzut cu 100 de milioane, de la debutul pandemiei, iar studiile clinice și cercetarea cancerului s-au oprit, de asemenea.

„Vedem şi o scădere semnificativă a testelor de depistare timpurie a cancerului. Numărul de teste care nu au fost făcute în timpul pandemiei (n.red. – faţă de perioada de dinainte) poate ajunge şi la 100 de milioane”, a spus Mark Lawlor, cercetător în domeniul oncologiei la o universitate din Belfast. „Asta înseamnă că etapa diagnosticării

a fost întârziată, iar dacă vorbim de un diagnostic de cancer pus într-un stadiu întârziat, atunci e mult mai greu să fie tratat şi există un risc  mult mai mare de deces”, a explicat acesta

Pandemia a lovit şi cercetarea în domeniul cancerului.

„Pacienţii bolnavi de cancer au avut o pedeapsă dublă în timpul acestei pandemii. În primul rând, din cauza bolii şi a tratamentului, sunt deosebit de fragili. În plus, în perioada izolării, le-a fost imposibil să facă toate vizitele necesare la spital care să le permită fie diagnosticarea, fie tratamentul”, a spus europarlamentarul Véronique

Trillet-Lenoir.

„Trebuie să evaluăm în continuare impactul COVID-ului asupra acestor boli şi trebuie să continuăm să prioritizăm vaccinare pacienţilor care suferă de cancer, fiind deosebit de vulnerabiili”, a adăugat aceasta.

 

 

Ultimele stiri

Parteneri