Din cuprinsul articolului
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat marți seara, că personalul medical nu va fi scutit de noile măsuri de austeritate decise de Guvernul condus de Ilie Bolojan și adoptate de Parlament.
Astfel, potrivit noilor reglementări, va fi interzis cumulul pensie-salariu la stat, fiind vizați inclusiv medicii care au decis să-și continue activitatea după vârsta de pensionare. Manole a confirmat într-un interviu la Antena 3 CNN că proiectul de interzicere a cumului pensiei cu salariul se va aplica și profesorilor, dar și medicilor.
Se taie 85% din pensie
Astfel, dacă un medic sau un profesor dorește să își continue activitatea, va primi salariul și doar 15% din pensia la care are dreptul.
„Acest proiect se referă la toate categoriile de pensii, indiferent dacă este vorba despre cele care au exclusiv contributivitate, cele car sunt și cu o parte de la bugetul de stat, pensionări anticipate etc. Este extrem de important să avem maximă prudență cu o astfel de reglementare pentru că au mai fost cazuri în care tema cumulului pensiei cu salariu a mai fost întoarsă de CCR, e o temă extrem de sensibilă.
Ordonanța se referă și la detașări, transferuri, suspendarea raporturilor de serviciu. Aici, ideea principală este să avem o stabilizare a sistemului. Acum, când vorbim, cred că și eu am semnat poate zeci de transferuri sau detașări. Între ministere se practică acest lucru.
Uneori, e absolut justificat, în sensul că ai nevoie de o persoană sau alta în funcționar sau altul, dar cu toate astea e o mișcare ce trebuie oprită și să fie urmată de o evaluare”, a afirmat Manole.

El a confirmat că proiectul de interzicere a cumului pensiei cu salariul se va aplica și profesorilor, dar și medicilor. „Nu se interzice, evident, profesarea după îndeplinirea vârstei de pensionare. Există aceste două mari sisteme extrem de mare impact social, care trebuie tratate cu foarte mare prudență, pentru că nu este și nu trebuie să fie obiectivul niciunei reglementări să reduci nivelul serviciilor publice, cu atât mai puțin în sănătate și educație”.
Coaliția pregătește o ordonanță de urgență care prevede noi reguli pentru detașările în instituțiile publice, precum și interzicerea cumulului pensie-salariu la stat. Potrivit proiectului, pensionarii care vor să rămână angajați vor fi obligați să renunțe la 85% din pensie. Singurele excepții sunt pentru persoanele alese în funcții publice.
„Persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului. De această prevedere beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului”, prevede textul Ordonanței de Urgență.
Noile reguli se or aplica inclusiv în cazul reîncadrării în baza unui nou contract de muncă sau de serviciu. Astfel, chiar și persoanele care se reangajează ulterior pensionării vor fi supuse aceluiași regim de plată a pensiei.

