marți, aprilie 14, 2026
8.4 C
București

Incredibil pentru ce ajung unii la Urgențe! Secția, sufocată de cazuri banale, medicii trag un semnal de alarmă

Activitatea din cadrul Spitalul Județean de Urgență Satu Mare atinge din nou un punct critic, după o gardă în care medicii din Unitatea de Primire Urgențe au fost copleșiți de numărul extrem de mare de prezentări. Pe lângă cazurile grave, care necesită intervenție imediată, cadrele medicale spun că se confruntă zilnic și cu pacienți care ajung la UPU pentru afecțiuni cronice sau minore, ce nu reprezintă urgențe medicale reale.

Un exemplu petrecut chiar astăzi i-a lăsat fără cuvinte pe medici: un pacient s-a prezentat la UPU pentru „durere în talpa piciorului, edem plantar de un an”.

Afecțiuni cronice, tratate ca urgențe

O umflare localizată la nivelul tălpii, persistentă de aproximativ 12 luni, este o problemă medicală cronică, nu o urgență. În cele mai multe situații, edemul plantar este asociat cu suprasolicitare, afecțiuni ortopedice minore, stat prelungit în picioare sau probleme circulatorii ușoare. Astfel de cazuri necesită consult la medicul de familie sau în ambulatoriul de specialitate, precum ortopedie ori recuperare medicală, și nu intervenție de urgență într-o unitate destinată cazurilor critice.

Medicii atrag atenția că prezentările nejustificate contribuie direct la blocarea activității în UPU, unde fiecare minut poate face diferența pentru pacienții aflați în stare gravă.

150 de pacienți într-o singură zi de gardă

Situația a devenit alarmantă vineri, 20 februarie 2026, când Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalul Județean de Urgență Satu Mare s-a confruntat cu un val fără precedent de pacienți.

Citeste si…

„Ar fi bine să veniți în UPU. Până la ora asta, 140 de prezentări de dimineață”, a transmis în cursul serii un medic urgentist.

La predarea turei, bilanțul a ajuns la 150 de pacienți consultați în intervalul unei singure gărzi, un număr comparabil cu perioadele de vârf epidemiologic.

Fără paturi libere, cu personal insuficient

Potrivit medicului, presiunea asupra personalului a fost uriașă. „Pur și simplu nu mai sunt paturi libere în UPU”, a precizat acesta.

În timpul zilei au fost doar trei medici de gardă, iar pe timpul nopții au rămas doi, în condițiile în care atât paturile, cât și zona de triaj erau complet ocupate. De regulă, un astfel de aflux este explicabil în contextul epidemiilor sezoniere. De această dată însă, medicii spun că nu există o justificare de acest tip. „Culmea, că nu mai e epidemie. S-a cam terminat și cu gripa”, a spus medicul.

Citeste si…

Presiune suplimentară din județ

O parte din cazuri provin și din alte unități medicale din județ, care direcționează pacienții către Satu Mare. „Careiul trimite, Tășnadul trimite”, a arătat medicul, sugerând că UPU din cadrul Spitalului Județean a devenit principalul punct de preluare a urgențelor la nivel județean.

În opinia sa, problemele sunt structurale și țin de organizarea sistemului sanitar. „Avem un sistem bolnav, care ne bagă în pământ pe toți.”

Critici la adresa modului de organizare a gărzilor

Medicul susține că o parte dintre prezentări sunt generate și de modul în care funcționează liniile de gardă din alte unități medicale, unde ar fi eliberate frecvent bilete de trimitere către UPU.

Citeste si…

„Abia acum s-au trezit politicienii că plătesc doctori în gardă care nu fac decât bilete de trimitere”, a afirmat acesta.

Situația a fost comparată cu aglomerația specifică perioadei sărbătorilor de iarnă. „Doar atunci a mai fost atâta lume”, a spus medicul, făcând referire la fluxul masiv de pacienți din jurul Anului Nou.

În timp ce echipele medicale încearcă să salveze vieți și să gestioneze cazuri critice, prezentările pentru probleme cronice, precum „durere în talpă de un an”, ajung să consume timp, spațiu și resurse esențiale într-o secție care ar trebui să fie dedicată exclusiv urgențelor reale.

Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfaturile medicului. Pentru orice decizie privind tratamentul, consultați un specialist.
Prisăcaru Theona
Prisăcaru Theonahttps://www.doctorulzilei.ro/
Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Băutură banală care îți poate curăța ficatul și scădea glicemia în doar 28 de zile

Oboseala apărută brusc înainte de prânz, pofta de dulce...

12 persoane au murit: acest medicament nu trebuie luat niciodată în caz de răceală

Un medicament frecvent utilizat, atât fără rețetă, cât și...

Haos la Institutul Oncologic: Medicamente pentru cancer pierdute fără urmă

Haos la Institutul Oncologic. Medicamente pentru cancer de 27...

Realitatea tratamentelor actuale pentru obezitate. Ce trebuie să știi

Realitatea tratamentelor actuale pentru obezitate. Pilulele pentru slăbit sunt,...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Cifre alarmante: 7 din 10 specialiști în sănătate publică vor să plece din România

Exodul medicilor clinicieni din spitalele românești este documentat și...

Ultima dorință a lui Mircea Lucescu. Ce le-a spus medicilor înainte să moară

Lumea fotbalului este în doliu după dispariția lui Mircea...

ALERTĂ! Percheziții la DSU! Telefonul lui Raed Arafat, ridicat de procurori / Ce nereguli suspectează anchetatorii?

Procurorii anticorupție fac percheziții la sediul Departamentului pentru Situații...

Citește și